Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Basescu: Sunt mai puternic ca niciodata dupa acest vot!

Publicat in Ziare.com, luni 30 iulie 2012 ·

Presedintele Traian Basescu a explicat, in noaptea de duminica spre luni, de ce s-a razgandit si nu a mai mers la vot, asa cu promisese. Mai mult, presedintele inca suspendat, pana la decizia finala a Curtii Constitutionale, a declarat ca este mai puternic ca niciodata, dupa acest referendum.

"Astazi, desi am zis ca respect institutiile statului, chiar daca cer electoratului sa nu mearga la vot, (am promis ca - n.r.) ma voi duce totusi sa votez la referendum.

Decizia de a nu ma duce a avut doua evaluari. Unu, am cerut electoratului sa nu mearga la vot, pe tot parcursul zilei. Doi, nu am vrut sa legitimez ceea ce stiu ca s-a facut la umflarea numarului de voturi.

Nu vreau sa legitimez un referendum in care un aventurier politic duce la vot fete tinere in costume de baie. Nu vreau sa legitimez prin prezenta mea un referendum in care dispretul pentru referendum este atat de mare, incat doamne - domnisoare merg in bikini la vot.

Acesta este motivul petru care, in cele din urma, am decis sa nu merg la vot. N-as vrea ca cineva, maine-poimaine, sa spuna ca am legitimat fraudele semnalate", a declarat presedintele Traian Basescu.

"Unfortunately for mister Ponta I am more powerful than ever after this vote", a declarat Traian Basescu, in limba engleza, pentru un corespondent Al Jazeera la Bucuresti. ("Din pacate pentru domnul Ponta, sunt mai puternic ca niciodata, dupa acest vot" - Traian Basescu)

"Ponta a uitat ca, dupa ce am fost ales presedinte cu 5 milioane de voturi, dupa ani de criza, pot sa accept acum un milion si ceva (de voturi - n.r)", a mai spus Basescu, tot in limba engleza.

"De ce m-am razgandit sa merg la vot"

Presedintele suspendat a tinut sa explice de ce si-a schimbat strategia de campanie si le-a cerut alegatorilor sai, in cele din urma, sa nu mearga la vot, pentru

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°