Sportivul de 29 de ani a reuşit un punctaj senzaţional în calificările la tir, în proba de puşcă 10 m aer comprimat. Alin Moldoveanu a terminat pe locul doi, cu 599 de puncte din 600 posibile, la fel ca italianul Campriani de pe primul loc, egalând cel mai bun rezultat stabilit vreodată la o ediţie a JO!
Încă o posibilitate de medalie pentru România! Alin Moldoveanu (29 de ani) s-a calificat în finala probei de puşcă 10 m aer comprimat, în care a terminat pe locul 4 la ediţia trecută, de la Beijing. În calificările de azi, tiristul român a reuşit un punctaj de 599, cu care a terminat pe locul doi, dar la egalitate de puncte cu italianul de pe primul loc, Niccolo Campriani.
Sportivii care reprezintă Iaşiul la Jocurile Olimpice de la Londra
Finala, în care s-au calificat primii opt sportivi, va începe luni, de la ora 14.15. În prezent, Alin Moldoveanu are dublă legitimare la CS Omega Tehnoton Iaşi şi Dinamo Bucuresti, fiind pregătit de Sorin Babii.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!