În plin succes de audienţe, echipa "Un Show Păcătos" se destramă. "Bătrânul" Mircea N. Stoian este primul care părăseşte barca.
„De când am început să dorm normal, a scăzut și burta”, Mircea N. Stoian, actor
Sursa: VLAD STĂNESCU
Dacă, iniţial, plecarea lui de la Antena 1 a fost pusă pe seama salariului nesatisfăcător, jurnalistul explică pentru EVZ că motivele reale sunt de ordin personal.
"Faţă de salariile care sunt acum în presă, al meu a fost mai mult decât suficient, dar nu despre asta este vorba. Faptul că am fost atâta timp lideri de piaţă, ar fi fost bine ca şi financiar să primesc această recunoaştere", ne-a declarat Mircea.
Actorul și jurnalistul Mircea N. Stoian, în perioada când lucra la Evenimentul Zilei FOTO: EVZ
El susţine că banii sunt pe locul 3-4 în şirul motivelor despărţirii de "Un Show Păcătos". De fapt, "nu mai pot fizic să pierd nopţile. Vreau să mă odihnesc. Vreau să pictez. Nu banii, ci evoluţia ulterioară a carierei mele a dus la decizia de a părăsi echipa emisiunii".
Legat de eventualele dezvăluiri din culisele "Show-lui Păcătos", Mircea N. Stoian susţine că ele nu au legătură cu echipa, ci cu "tot ce presupune o emisiune de acest gen, de la cum sunt aleşi invitaţii, subiectele, ce se întâmplă în culise...".
Împiedicat de o clauză de confidenţialitate să spună mai multe, jurnalistul ne-a dezvăluit doar că ştie cine îl va înlocui de la toamnă în emisiunea care va avea un nou format.
CITIŢI ŞI: Cea mai tare lovitură din showbiz. Mircea N. Stoian dezvăluie: „Atmosfera la emisiune era irespirabilă”