Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADRIAN SEVERIN la DNA: "Am dat o declaraţie, procurorii fac o verificare a contabilităţii mele"

Publicat in Gandul, luni 30 iulie 2012 · ·

Adrian Severin a spus, luni, la ieşirea de la DNA, unde a dat o declaraţie în dosarul în care cercetat, că procurorii fac o verificare a contabilităţii sale de europarlamentar, precizând că banii pe care i-a dat firmelor româneşti de consultanţă erau din contul său de eurodeputat.

Europarlamentarul Adrian Severin s-a prezentat, luni dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a dat o declaraţie în faţa procurorilor în legătură cu noile acuzaţii în dosarul de corupţie.

La ieşirea din sediul DNA, Severin a declarat că anchetatorii anticorupţie fac o verificare a contabilităţii sale, în legătură cu banii pe care îi primeşte de la Parlamentul European.

Adrian Severin a precizat că banii pe care i-a dat firmelor româneşti de consultanţă proveneau exclusiv din contul său de eurodeputat şi că nu a lucrat cu bani proveniţi din alte forme ale bugetului Parlamentului European.

El a mai arătat că deşi putea opta pentru firme de consultanţă franceze sau belgiene, le-a ales pe cele româneşti pentru a dovedi că şi acestea au experienţă şi pot face o treabă la fel de bună ca şi cele străine în acest domeniu.

Întrebat de ce a venit luni la DNA şi dacă a depus noi documente în apărarea sa, Adrian Severin a spus că el nu se apără în faţa procurorilor anticorupţie, ci colaborează cu aceştia pentru efectuarea unei cercetări corecte.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Adrian Severin a fost chemat pentru a da o declaraţie după ce recent i s-au adus la cunoştinţă noi infracţiuni pentru care este cercetat în dosarul de corupţie.

Potrivit surselor citate, Severin le-a spus anchetatorilor că nu doreşte să facă vreo declaraţie la acest moment şi că va colabora cu aceştia pentru a aduce de la Parlamentul European documentele necesare anchetei.

Procurorii DNA au extins cercetările în cazul europarlamentarului Adrian

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex”

News.ro acum 9 ore
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, S

Cupa României: Farul Constanţa este prima calificată în semifinale. Echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia se opreşte în sferturi

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa s-a calificat, marţi, în semifinalele Cupei României Betano, trecând în sferturile de finală de echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Ciobanu ‘8, Larie ’70 (penalti) şi Grigoryan ’88

„Stegarul dac”, plasat sub control judiciar după ce a agresat un jandarm. El nu are voie să participe la proteste şi trebuie să poarte dispozitiv de monitorizare

HotNews acum 7 ore
Cezar Avrămuță, protestatarul cunoscut sub numele de „Stegarul dac”, care s-a ales cu un nou dosar penal după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central din Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. „Astăzi, 1 apr

Lasconi, întrebată când a aderat România la NATO: Ştiu că a aderat în 2004, dar nu ştiu exact data / Nu cred că preşedintele trebuie să ştie aceste date, pentru că o să aibă nişte consilieri care o să-i spună

News.ro acum 8 ore
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că ştie că România a aderat la NATO în 2024, dar nu ştie data exactă. De asemenea, ea a menţionat că nu cunoaşte nici când România marchează ziua NATO. Elena Lasconi a fost întrebat

O fată de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor. Informații de ultimă oră despre starea ei

Cancan acum 11 ore
O adolescentă de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor! Vă prezentăm cele mai noi informații despre starea ei! Ce s-a întâmplat după intervenția autorităților? Mesajul transmis de compania Metrorex în urma scenelor dramatice! Un incident

Lasconi, întrebată dacă este de acord cu legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: Politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor / Sunt pentru parteneriatul civil

News.ro acum 7 ore
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat, marţi seară, că politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor şi a adăugat că este de acrod cu parteneriatul civil pentru persoanele de acelaşi sex, dar şi între un bărbat ş

Deznodământ tragic și pentru cel de-al patrulea soldat american dat dispărut în Lituania. Armata SUA a anunțat că a fost găsit cadavrul militarului

HotNews acum 9 ore
Cel de al patrulea soldat al armatei americane, care împreună cu alți trei au dispărut în Lituania săptămâna trecută când vehiculul lor s-a scufundat într-o mlaștină, a fost găsit mort, au anunțat marți oficiali americani și lituanieni, potrivit Reu

Medici de la IML, acuzați pentru mușamalizarea cazului unui chirurg

Ziua Constanta acum 10 ore
Cinci medici de la Institutul Național de Medicină Legală sunt cercetați penal de procurori pentru favorizarea făptuitorului, fiind acuzați că au încercat să mușamalizeze cazul unui chirurg oncolog din Capitală care a uitat o compresă în corpul unei

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

SuperLiga: Programul etapei a cincea din play-off și play-out: FCSB – CFR Cluj sau Dinamo – Universitatea Craiova, în ziua de Paște

HotNews acum 8 ore
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat marți programul etapei cu numărul 5 din play-off și play-out, în care va avea loc și meciul dintre FCSB și CFR Cluj. Duelul dintre cele două pretendente la titlu va avea loc pe 20 sau 21 aprilie, în funcție de

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/16°
joi

9°/14°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/19°
Iasi
acum

mie.

7°/11°
joi

8°/10°
vin.

9°/15°
sâm.

4°/15°
Constanta
acum

10°
mie.

9°/12°
joi

8°/12°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

6°/12°
vin.

5°/14°
sâm.

2°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°