Ca om trecut – macar numeric - de varsta patimilor si impatimirilor, consider ca actul de demnitate pe care il poate face condeiul care nu renunta si nu se poate desprinde de treburile civice este sa incerce a nota obiectiv ce se petrece in jurul si inlauntru sau fara a se grabi la concluzii. Si, cum ne aflam in ziua in care unica putere in Stat este Biroul Electoral Central care sintetizeaza tocmai interdictia suprema de a ne grabi spre concluzii, incep aceste insemnari sub forma de jurnal al unor fapte ce se vor comenta alta data sau de catre altii, scris cu onestitatea si obiectivitatea celor care au avut marea raspundere si marea rabdare de a numara voturile, de a lua sacii lor in spate si a-i cara in noapte spre sediile de centralizare, de a astepta acolo, uneori chiar ore bune de nesomn, pana le predau in maini sigure si cu documente oficiale. E o munca aplicata si plina de raspundere, nebagata in seama dar cu efect notoriu asupra intregii societati, tocmai prin modestia responsabila a neimpatimirii cu care trebuie facuta. Si cred ca toti acesti oameni care au girat ziua de ieri trebuie sa primeasca nu numai prinosul nostru, ci si recunostinta pentru ca au saltat ceva mai sus cota simtamintelor democratice a cel putin opt milioane de romani. Asadar:

1. Recunosc: N-am talentul si nici rabdarea de a tine un jurnal si nici n-am fost tentat pana la varsta asta. Dar pagina de debut al acestor insemnari - care, poate, se vor transforma mai tarziu in articole - incepe intr-o mica localitate turistica, insirata pe kilometri de-a lungul unei autorute turistice, pe la orele 10, cand ma simt obligat la calm de indatoritoarea receptivitate cu care asemenea oameni din personalul unei sectii de votare ma asculta angajandu-se sa transmita si ei continutul urmatorului mesaj pe care l-am redactat apoi, cand am ajuns la un calculator:

„ Sent: D 29.07.2012 17:48 @