Presa internationala a fost şi ea atentă la ce s-a întâmplat în România. Imediat după anunţarea primelor exit-polluri, jurnaliştii au comentat rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Marile agenţii de presă, alături de publicaţiile europene şi americane, au precizat că prezenţa slabă la secţiile de votare a zădărnicit demiterea lui Traian Băsescu.
Jurnaliştii de la publicaţia spaniolă El Mundo, au titrat că preşedintele român a fost salvat de participarea slabă la urnele de vot. Românii au votat fără entuziasm într-un referendum crucial pentru soarta preşedintelui ţării, a anunţat aceeaşi sursă.
Agenţia de presă Reuters a comentat despre consecinţele rezultatelor de la referendumul de duminică. Aceasta a punctat că prezenţa scăzută la urne pentru referendumul poate determina anularea eforturilor rivalilor lui Băsescu de a-l demite.
Şi televiziunea paneuropeană, Euronews, a stat cu ochii pe situaţia din ţara noastră. În timp ce sondajele de opinie arată că majoritatea românilor îl vor plecat, viitorul politic al preşedintelui Traian Băsescu se va decide până în ultimul moment, sunt de părere jurnaliştii de la Euronews.
Imediat după anunţarea primelor exit-polluri, BBC şi vecinii noştri de la Novinite au titrat că preşedintele Traian Băsescu pare să fi supravieţuit referendumului pentru demiterea lui.
Şi jurnaliştii de peste Ocean au scris despre participarea slabă la vot.
"Preşedintele român suspendat, Traian Băsescu, şi-a declarat victoria, duminică, după ce exit-pollurile au indicat o prezenţă scăzută a votanţilor la urne, ce ar osândi referendumul pentru suspendarea sa."
Presa internaţională aşteaptă anunţarea rezultatelor oficiale.
Presa internationala a fost şi ea atentă la ce s-a întâmplat în România. Imediat du