Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traseistii au votat mai mult decat iesenii - FOTO, VIDEO

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 30 iulie 2012 ·

Numarul persoanelor care au votat pe listele suplimentare a fost mai mare decat al celor inscrisi oficial pe majoritatea sectiilor de votare din municipiul Iasi. Cel mai mare numar de votanti care s-au prezentat la urne a fost inregistrat dimineata, insa dupa incalzirea excesiva a vremii, sectiile de votare erau pustii. "Prezenta la vot a fost mai ridicata dimineata. Acum nu prea vine lumea, din cauza caldurii probabil. Cei mai multi au votat pe listele suplimentare, cei care sunt din alte localitati. Sunt cei care au avut activitati la Casa Studentilor, grupul catolicilor si altii", a declarat Constantin Cantea, presedintele sectiei de votare cu numarul 23 de la Palatul Copiilor. Majoritatea sectiilor de votare din Iasi au inregistrat un numar mai mare de votanti pe listele suplimentare decat pe listele stabilite inainte. S-a ajuns ca cetatenii care au domiciliul in alte judete sa se prezinte la vot in numar aproape de doua ori mai mare decat iesenii. "A fost o prezenta cam slaba, cu un procentaj de 14 la suta in jurul orei 10:00, acum (ora 16:00 - n.r.), prezenta este in jur de 22 la suta. Urna mobila a fost solicitata la Spitalul de Oncologie si au fost cam 49 de voturi stranse in acest mod. Totul a decurs normal, au venit si turisti, chiar foarte multi. Cam 100 au votat pe lista suplimentara. Sunt mai multi pe lista suplimentara decat cei inscrisi", a declarat Anca Raut, presedintele sectiei de votare numarul 31 de la Colegiul Costache Negruzzi.

Dupa-amiaza, linistea a acoperit sectiile de votare. Iesenii nu s-au incumetat sa mearga la vot din cauza caniculei. "Am venit sa votez. Nu stiu cum a fost organizat referendumul. Absolut nimeni nu m-a influentat in prezenta votului", spune un votant care a indraznit sa iasa din casa la ora 16:00. Spre seara, sectiile de votare din Iasi au devenit aglomerate. Oamenii au scapat de caldura si au iesit la

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la Timişoara, Cluj-Napoca, Slatina, Botoşani, Suceava, Focşani, Oradea, Iaşi, Constanţa, Sibiu, Galaţi, Craiova, Braşov, Ploieşti. Situaţia pe Sectoare în Capitală

Mediafax acum 23 minute
Alegeri Ploieşti. Mihai Poliţeanu (Candidat independent) a câştigat 25,04% din voturi Rezultate parţiale la alegerile locale pentru primarul din 2024: Mihai Poliţeanu (Candidat independent) a câştigat 25,04% din voturi, urmat de Bogdan Nica (PNL) cu

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 2 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

ALEGERI 2024 - Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, conform numărătorii paralele a partidelor/ Alin Nica s-a clasat pe locul al doilea

News.ro acum 32 minute
Actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, care a candidat la alegerile locale de duminică la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a obţinut cel mai mare număr de voturi, conform numărătorii paralel

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum 32 minute
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 32 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

ALEGERI LOCALE 2024 - Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe liberalul Romeo Dunca la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin

News.ro acum 21 minute
Social-democratul Silviu Hurduzeu este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conform numărătorii paralele a partidelor politice, în urma alegerilor locale de duminică.

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul liberal al municipiului Piatra Neamţ recunoaşte că a pierdut în faţa social-democratului Adrian Niţă: Diferenţa mică de voturi nu face decât să ne înveţe lecţii şi să ne motiveze să fim mai buni

News.ro acum o ora
Primarul PNL al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile pentru Primăria Piatra Neamţ în faţa contracandidatului PSD Adrian Niţă, la o ” diferenţă mică de voturi”.

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Rezultate parțiale la Iași, după numărarea a 60% dintre voturi: Mihai Chirica-33%, Marius Bodea-25,1%, Cosette Chichirău-14,2%

G4Media acum 2 ore
Rezultatele parțiale publicate de AEP arată că, după numărarea a aproape 60% dintre voturile exprimate pentru funcția de primar (peste 170 din 261 de secții), Mihai Chirica își consolidează prima poziția cu 33%, notează Ziarul de Iași. Actualul edil

Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc.

Ziarul Financiar acum o ora
Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc. Programaţi o consultaţie de neurochirurgie la SANADOR, pentru diagnostic avansat şi tratament modern, cu recuperare rapidă! Tratamentul modern al herniei de disc lombare

Vremea

București
acum

26°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

23°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°