Pandurii au toate şansele să facă o figură mult mai frumoasă în acest campionat decât în sezonul trecut, iar asta pare să fie opera tehnicianului Petre Grigoraş, dar şi a echipei care evoluează fără niciun fel de complexe.
Pandurii, cu Grig la timonă, continuă să bată record după record şi în acest sezon al Ligii I. Ultimul dintre respectivele recorduri a fost trecut în cont în runda a doua de campionat, la Mediaş, acolo unde formaţia gorjeană a reuşit să se impună pentru prima oară pe terenul lui Gaz Metan, formaţia care se dovedise până acum imbatabilă pe teren propriu în faţa pandurilor. Deşi gruparea de fotbal olteană a câştigat aproape de o manieră categorică, atât din prisma ocaziilor de gol, al jocului propriu-zis, cât şi al diferenţei de pe tabelă, tehnicianul Petre Grigoraş consideră că succesul de la Mediaş este o surpriză. „Rămân încă la părerea că victoria noastră de la Mediaş este o surpriză. Pentru că nici eu, ca antrenor, şi după câte ştiu, nici Pandurii nu scoseseră vreodată un rezultat pozitiv acolo. Ca să nu mai vorbim de faptul că şi Gaz Metan este şi rămâne o echipă foarte bună şi puternică, iar noi nu puteam să ne luăm doar după o etapă, după succesul clar din faţa U Cluj. Dar, sincer, chiar am sperat la o victorie la Mediaş… Până acum am jucat şi cu un vârf, şi cu două, până şi cu trei, însă tot nu câştigasem, aşa că am zis că poate că nu o să joc cu un vârf autentic şi o să câştigăm. Una peste alta, victoria a fost obţinută de jucători printr-o evoluţie foarte bună, posesie, ocazii de gol. Puteau chiar să tranşeze victoria mai devreme. Rezultatul se datorează faptului că au realizat şi ei că noi nu jucăm prin individualităţi, ci prin intermediul unei echipe, sunt un monolit, un grup”, crede Grigoraş.
„Acum mi-a ieşit…”
Deşi pune rezultatul de la Mediaş pe seama jucătorilor pe care îi antrenează, Petre Grigoraş admite,