Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO. Cum arată cea mai scumpă locuinţă scoasă la vânzare în New York pentru suma de 100 de milioane de dolari

Publicat in Gandul, luni 30 iulie 2012 ·

Steven Klar, preşedintele unei agenţii imobiliare din Long Island, Statele Unite ale Americii, îşi scoate la vânzare penthouse-ul aflat în New York pentru suma de 100 de milioane de dolari, informează Business Insider.

Locuinţa este construită în forma unui octogon şi are o suprafaţă de circa 743 de metri pătraţi. Ea este considerată a fi, în momentul de faţă, cea mai scumpă proprietate scoasă la vânzare în oraşul New York, cel mai populat din SUA.

Penthouse-ul este alcătuit din şase dormitoare şi nouă băi şi are mai multe terase ce le oferă proprietarilor o panoramă de 360 de grade a oraşului.

"Arta este lucrul pentru care oamenii sunt dispuşi să plătească şi un apartament ca acesta este o capodoperă", a declarat Klar pentru cei de la The New York Times explicând astfel preţul de 100 de milioane de dolari pentru care scoate penthouse-ul la vânzare.

Actualul proprietar a locuit în acest apartament timp de 17 ani şi susţine că se mută din el, printre altele, pentru că îi este teamă ca fiul său să nu cadă de la terasele apartamentului.

Locuinţa a fost achiziţionată iniţial în anul 1993 pentru suma de 4,5 milioane de dolari, la gri, mai exact fără dotări precum gresie, faianţă, parchet sau obiecte sanitare.

Ea se extinde pe trei etaje şi include un spaţiu separat special pentru oaspeţi.

Iată, mai jos, cum arată cea mai scumpă locuinţă scoasă la vânzare în New York.

Intrarea în penthouse-ul americanului pare a fi o particică a Palatului Versailles.

Apartamentul are 135 de ferestre.

Aceasta este bucătăria penthouse-ului.

Candelabrul imens din această cameră intră şi el în preţul de vânzare al locuinţei.

Aceasta este cea mai spaţioasă baie. Podeaua este din marmură, finisajele sunt realizate din mahon şi elementele de prindere sunt făcute din bronz.

Aşa arată p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Băsescu: „Georgescu știe carte/ Va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România”

HotNews acum 34 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că va fi un adversar pentru Călin Georgescu întrucât credința acestuia „nu are nimic în comun” cu evoluțiile societății europene, ceea ce-l face inacceptabil pentru Uniunea Eu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Coreea de Nord extinde fabrica de rachete utilizate de Rusia în Ucraina

G4Media acum 52 minute
Coreea de Nord extinde un complex-cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acțiune utilizat de Rusia în Ucraina, au concluzionat cercetătorii unui think tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit, p

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum o ora
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Igor Dodon salută votul pentru Călin Georgescu: „La fel se întâmplă și în Republica Moldova”/ Cum au votat moldovenii cu cetățenie română

HotNews acum 8 ore
Liderul socialiștilor din Republica Moldova a făcut și o paralelă cu situația din țara sa, asigurând că „moldovenii vor vota masiv pentru Interesul Național al țării”. Rezultate alegeri prezidențiale 2024. BREAKING NEWS: Se anunță o surpriză uriașă,

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°