Au absolvit liceul, iar până la încadrarea într-un loc de muncă sau luarea altor decizii legate de viitorul lor, la îndemână tinerii au posibilitatea unui demers favorabil. Tot ce au de făcut este să respecte paşii prevăzuţi în legislaţie şi să se înregistreze în primă fază, la Agenţiile locale sau Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Gorj. 575 de liceeni s-au grăbit deja să-şi depună actele la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Motivul? Primul dosar, cel de căutare a unui loc de muncă trebuie depus în termen de două luni de la absolvire. Altfel, absolvenţii riscă să nu primească nici un ban.
În prezent, la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, sunt înregistraţi 734 de absolvenţi din promoţia curentă, care au depus dosare de căutare a unui loc de muncă. Cei mai mulţi, 575, reprezintă absolvenţi cu studii medii, iar cu facultate, la şomaj se gândesc deja, peste 150 de absolvenţi, care au depus primele acte şi caută de lucru. Din cei cu studii liceale, 498 de tineri au urmat un liceu de specialitate, iar alţi 77, unul teoretic. Dacă în 60 de zile, cum spune legea, nu îşi găsesc de lucru, ulterior, statul le acordă indemnizaţie de şomaj, în cuantum de 250 de lei, timp de şase luni. Beneficiază însă de ajutor cu o condiţie. „Pentru a putea beneficia de indemnizaţie de şomaj, trebuie să îşi depună dosarul de căutare a unui loc de muncă, dar în termen de 60 de zile de la absolvire. Ulterior la capătul celor două luni, vor depune un nou dosar dacă nu găsesc de lucru, care le va aduce indemnizaţia de şomaj”, a explicat Romeo Chiriac, şeful AJOFM Gorj.
Şomajul nu este dictat de bac sau licenţă
Conducerea AJOFM precizează că nu diploma de bac sau licenţă legitimează dreptul la şomaj, ci mai degrabă încadrarea în termenul de 60 de zile, până la care trebuie depus primul dosar. Anul trecut, în perioada similară, la AJO