Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce urmează după referendum: Liderii PDL și PNL din Alba prevăd mișcări de stradă în perioada următoare

Publicat in Alba24, luni 30 iulie 2012 ·

Rezultatele referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, prezentate de BEC după ora 23.00 au fost întâmpinate de liderii partidelor politice din Alba cu declarații care prevestesc viitorul românilor din diferite unghiuri. Între toate acestea, președinții PDL și PNL Alba au ajuns la un numitor comun: sunt așteptate mișcări de stradă.

Vicepreședintele PDL Mircea Hava este convins că demersurile USL pentru preluarea totală a puterii vor continua și în perioada următoare. “Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni iar asta înseamnă un singur lucru. USL va începe tot felul de mitinguri pentru a încerca să-l convingă pe acesta să plece de acolo iar asta pentru că mizele nu sunt președinția ci sunt cu totul altele. Pe ei îi interesează cu totul altceva, să pună mâna pe justiție pentru a-și proteja anumiți oameni care au probleme”, este de părere Mircea Hava.

La polul opus liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu nu concepe ca referendumul să nu se valideze, susținând că acest lucru ar fi o nenorocire: “Toate aceste demersuri le-am făcut cu un singur scop. România a fost în ultimi ani dezbinată. Am văzut ură între români şi români, între angajaţi şi pensionari, între salariaţi la stat şi salariaţi la privat între tineri şi vârstnici, între femei şi bărbaţi.”

În cazul în care referendumul nu s-ar valida, Atanasiu nu exclude eventuale mişcări de stradă: ”România a fost în ultimii ani dezbinată, am văzut ură între români și români…nu știu cine ar putea să le spună celor 85% din români care s-au prezentat astăzi, pe caniculă, la vot, că și-au pierdut vremea, ar fi foarte grav. Vom avea mișcări de stradă, tensiuni enorme și nu cred că România va suporta așa ceva”.

Mai mult, Teodor Atanasiu a declarat că USL va continua procedura de demitere președintelui, iar în acest sens a stabilit deja care vor fi următorii pași: USL va profita de majorit

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toxiinfecție alimentară în județul Bihor - 18 persoane la spital, din care 16 sunt copii. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 19 minute
În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, județul Bihor, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tab

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 54 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”

Adevarul acum 24 minute
Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abraziv

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°