Ieri, 29 iulie, a avut loc referendumul prin care s-a încercat demiterea președintelui ales al României, Traian Băsescu. La Chicago, în cele 4 secții de votare, două la bisericile românești, una la Consulat și alta la Biblioteca Românească din Niles, au votat 475 de români.
Prezența la vot a fost una scăzută la secția 246 din Niles, de exemplu, au votat doar 95 de persoane. Marea majoritate a celor care au venit să iși exercite dreptul de vot au fost românii care au votat pentru demiterea președintelui. La polul opus, aproximativ 10% dintre alegători au votat pentru Traian Băsescu .
Au fost și câteva zeci de persoane care s-au prezentat să voteze dar nu au putut să o facă datorită faptului că aveau documentele expirate.
Pe întreg cuprinsul Statelor Unite au votat sub 2,500 de români. Numărul este unul extrem de redus, însă acest lucru se datorează faptului că, așa după cum se știe foarte bine, diaspora l-a sustinut pe președintele Traian Băsescu, iar acum nu s-a prezentat la vot tocmai pentru a protesta și sancționa actuala guvernare pentru această risipă de timp și bani, contribuind în acest fel, de peste Ocean, la invalidarea referendumului.
http://rousa.blogspot.ro/2012/07/referendum-la-chicago-2012.html?m=1