Comandamentul Operaţional Judeţean Buzău a centralizat ieri un număr de 35 de sesizări în legătură cu desfăşurarea referendumului naţional. Sesizările au fost repartizate imediat spre verificare echipelor special constituite, poliţiştii buzoieni stabilind că în 22 de cazuri nu se confirmă aspectele semnalate.
Ca urmare a aspectelor sesizate în două cazuri, poliţiştii au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de legea care incriminează ”promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului”, respectiv a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Într-unul dintre dosare, sesizarea primită prin S.N.U.A.U. „112” făcea referire la faptul că pe raza comunei Puieşti se va organiza o tombolă, participarea fiind condiţionată de prezenţa la vot, iar în cel de-al doilea dosar se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care au fost întocmite cererile pentru solicitarea urnei speciale de către câteva persoane cu drept de vot din comuna Gălbinaşi.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt în ambele situaţii.
De asemenea, au fost aplicate șase sancţiuni contravenţionale, dintre care două pentru alarmarea organelor de menţinere a ordinii publice fără motiv întemeiat şi proferarea de injurii, expresii şi cuvinte jignitoare şi patru alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie şi apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.