Singurul merit pe care am fost ispitit sa-l recunosc intotdeauna lui Traian Basescu a fost darul sau de a naste ura.
De aici conflictele adanci din interiorul societatii care, am sperat, duse pana la capat, ele si numai ele ar putea insanatosi si elimina intr-un final gravele probleme pe care le purtam ca un blestem din trecut.
Cum sa imblanzesti inclinatia ancestrala a romanului catre coruptie, mai veche si decat obiceiurile mostenite din perioada fanariota, decat aruncand in aer masca purtata cu atata ipocrizie ani si ani de zile, in liniste, consens si-n arta compromisului.
Inzestrat cu un simt apocaliptic ciudat, asta e motivul pentru care, dintr-o pornire sadica, mi-am spus ca nu exista om mai potrivit pentru un viitor mai bun decat catastrofa prezidentiala care s-a dovedit a fi Traian Basescu. Chiar si ieri, pana inca sa nu aud declaratiile de la ora 23.00 ale suspendatului, mi-am spus ca de fapt ceea ce imi doresc cu adevarat cel mai mult ar fi scenariul cel mai groaznic - sa se intoarca la Cotroceni cu un 47-48% prezenta si vreo 8 milioane de voturi luate in plex, convins fiind ca ura pe care o va dezvolta omul asta din momentul ala ne va scapa macar de un plagiator ca Ponta. Care, refuzand sa isi dea demisia inainte de referendum, a dat cu piciorul si unei uriase ocazii de a scrie istoria si, implicit, de a se salva.
In acelasi timp, recunosc, in aproape aceeasi masura, speram sa-l vad plecat. Pentru aparatul de propaganda pe care l-a format in jurul sau, pentru violenta si spiritul antidemocratic promovat de toti sustinatorii sai frenetici, pentru ca intuiam in ura lui resurse de a face orice pentru a se razbuna si pentru ca deja pagubele produse de orgoliul sau deraiasera tara prea mult in raport cu zona optima pentru evolutie si progres - pentru toate astea, imi spuneam ca nu ar fi chiar atat de rau daca va
