Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia, subrezita de referendum. Cum va rezista luptelor politice?

Publicat in Ziare.com, luni 30 iulie 2012 ·

Luptele politice din ultimele luni, care au culminat cu referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu, au slabit economia tarii, considera analistii, iar viitorul nu pare a fi unul incurajator.

"Guvernul ar trebui sa isi concentreze mai mult atentia asupra masurilor economice, sa actioneze in directia favorizarii unei stabilitati economice si sa se axeze mai putin pe luptele politice", a opinat Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank, pentru Ziare.com.

Cum arata economia Romaniei, in prag de referendum

El a explicat ca efectul tensiunilor in piata valutara este cel mai usor de reperat, deoarece se vede in timp real. Referitor la alti indicatori, Muscalu considera ca exista un impact similar, insa el se va observa in aproximativ doua luni.

"Probabil ca incertitudinea participantilor la piata valutara este vizibila si in economia reala, care se va reflecta in amanarea deciziilor de investitii sau celor de consum. In plus, este posibil ca luptele politice sa continue pentru foarte multe luni, iar cat timp nu este foarte usor sa se contureze planuri macar pe termen scurt, este firesc sa vedem anumite investitii amanate", a adaugat Muscalu.

Si Razvan Pasol, presedintele Intercapital, considera ca Romania va suferi pe partea de investitii, din cauza incertitudinilor de pe scena politica.

"Nu pot decat sa sper ca aceasta situatie va fi depasita si rezolvata cumva. Criza financiara internationala oricum afecteaza destul de mult pietele financiare romanesti, nu mai avem nevoie si de tulburari politice care sa afecteze pietle in mod suplimentar. Pana la urma, trebuie sa vedem in ce mod si cat de rapid se rezolva criza politica, iar de-abia apoi vom putea estima efectele. Pana atunci, investitorii vor ramane reticenti", a explicat Pasol, pentru Ziare.com.

Guvernul ar trebui sa se concentreze

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 13 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 24 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 8 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 38 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum o ora
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 34 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°