Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goana după aur

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 30 iulie 2012 ·

Într-o zi în care cvorumul era în mintea tuturor, într-un fel sau altul, sportul îşi vede de treabă, fie pe malurile Tamisei, fie în liga noastră mică. Să fim bucuroşi pentru Alina Dumitru, sportiva noastră se retrage glorios, cu medalie de argint la disciplina sa, judo. Nu a mai fost aur ca acum patru ani, dar să nu fim excesiv de pretenţioşi, aceea a fost o mare excepţie în ramura feminină a acestui sport. N-a fost prea departe nici acum de o repetare uluitoare a metalului suprem, adversara din semifinală fiind mai valoroasă decât cea din finală, dar efortul de a ajunge în ultima rundă a fost mai mult decât putea duce.

Dacă sporturile acestea n-ar arde atât de repede, dacă ar exista măcar o noapte între semifinală şi finală, dacă... Rareş Dumitrescu, sabrerul, se află în aceeaşi situaţie, cu doar o oră între semifinală şi finală, asta dacă va fi ajuns acolo. La ora la care scriu aceste rânduri se apropie ora semifinalei cu un sportiv italian, să sperăm că va fi fost cu noroc. Ce bine ar fi să avem deja primul aur, acela unic cu care eram creditaţi de unii bookmakeri!

Având în vedere denumirea rubricii, nu putem trece peste fotbalul de la Olimpiadă. Doar că eu, unul, am trecut superficial peste meciul Braziliei cu Egiptul, la scorul de 3-0 pentru sud-americani schimbând sportul. Că a fost o hotărâre pripită aveam să aflu abia a doua zi, africanii reuşind să revină şi să ameninţe victoria adversarilor. S-au oprit la 2-3, iar tinerii fotbalişti brazilieni, în frunte cu Neymar, trag după ei lipsa de rigoare tactică a atâtor şi atâtor generaţii carioca. Spania a început cu o înfrângere, 0-1 cu Japonia, şi nu sunt semne că această echipă va avea forţa de a-şi întoarce soarta, aşa cum făcea echipa mare la mondialul sud-african, după debutul cu eşec în faţa Elveţiei. Spaniolii de la Olimpiadă nu au optat pentru jucători experimentaţi, aşa că par juniori pe l

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°