Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj salvat de două deal-uri cu acţiunile BRD şi Fondul Proprietatea

Publicat in Gandul, luni 30 iulie 2012 ·

Bursa a scăzut cu 0,39% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care investitorii nu au reacţionat vizibil la rezultatele parţiale aferente referendumulului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, iar două deal-uri cu acţiuni BRD şi Fondul Proprietatea au asigurat două treimi din rulaj, informează Mediafax.

Lipsa de reacţie a investitorilor a fost vizibilă încă de la deschidere, când la ora 10:00 au fost anunţate rezultate parţiale Biroul Electroal Central, care indicau prezenţă la referendum de 46,13%, ceea ce ar face ca destituirea preşedintelui să nu fie validă.

În prima parte a zilei au fost realizate tranzacţii cu acţiuni de 7,6 milioane lei (1,6 milioane euro), valoare cu 43% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 5,3 milioane lei (1,1 milioane euro). Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 66% de un deal cu 0,04% din acţiunile BRD (2,5 milioane lei) şi o tranzacţie negociată cu titluri Fondul Proprietatea (2,4 milioane lei).

Tranzacţia negociată cu acţiuni BRD a fost realizată la preţul de 8,5 lei, cu 2,75% sub ultima cotaţie de vineri.

Pe piaţa principală, preţul a scăzut cu 1,03%, la 8,65 lei, pe un rulaj de doar 26.000 de lei.

Banca a anunţat luni rezultatele financiare pentru primul semestru, însă până la ora 12:00 investitorii nu au reacţionat vizibil la indicatorii anunţaţi.

BRD- Groupe Societe Generale a realizat în primele şase luni un profit net de 39,4 milioane lei, după pierderi în trimestrul al doilea de 43,6 milioane lei, din cauza reduceriii veniturilor şi a unui cost ridicat al riscului.

La ora 13:07, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,32%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se afla cu 0,27% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°