Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referedum 2012 Bistriţa-Năsăud. Mai multe persoane au scandat "Hoţii" în faţa sediului PDL din Bistriţa

Publicat in Adevarul, luni 30 iulie 2012 ·

Mai multe persoane dintre cele care au participat în iarnă la mitingurile din faţa Prefecturii din Bistriţa au protestat, duminică noapte, în faţa sediului PDL, scandând "Hoţii", la un moment dat intervenind jandarmii pentru a nu izbucni un conflict între acestea şi cei aflaţi la sediul partidului.

Numărul manifestanţilor a fost redus, aceştia ajungând în jurul orei 23.30 în faţa sediului PDL din Bistriţa, scandând "Ieşi afară, javră ordinară!" şi "Hoţii. Ei au întrerupt, prin scandările lor, o declaraţie de presă susţinută de liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, potrivit Mediafax.

Mai mulţi membri PDL care se aflau în sediul partidului au ieşit afară să vadă despre ce este vorba, iar atunci când au auzit că sunt făcuţi "laşi", "nemernici", "hoţi" i-au aprostrofat la rândul lor pe manifestanţi. Între cele două tabere era pe cale să izbucnească un conflict, dar au intervenit imediat jandarmii, care le-au cerut manifestanţilor să se îndepărteze de sediul PDL. Aceştia s-au retras în aplauzele membrilor PDL, care au ieşit în faţa sediului.

La momentul respectiv, pe strada Liviu Rebreanu erau şi mai mulţi artizani care au participat la Festivalul Internaţional de Folclor "Nunta Zamfirei" şi care îşi strângeau mărfurile, dar s-au oprit să vadă despre ce este vorba.

Ioan Oltean nu a ieşit să stea de vorbă cu manifestanţii. Prezenţa la referendum la ora 20.00 la nivel naţional era de 37,67%, conform anunţului făcut de către preşedintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu.

Vezi AICI tot ce trebuie să ştiţi despre referendumul de duminică!

DESFĂŞURARE REFERENDUM 2012

Ultimele ştiri de la procesul de votare - puteţi afla în timp real toate aceste informaţii, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale dinadevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE REFERENDUM 2012

La ora 23.00 adevaru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°