Luptele inversunate ale imparatului Constantin Paleologul impotriva turcilor otomani printre ruinele capitalei bizantine au incheiat cu litere de aur ultima pagina a istoriei statului roman din rasarit. Moartea sa in lupta a trimis un ecou prin timp si ramane unul din cele mai impresionante momente ale caderii Constantinopolului.
Timp de aproape doua luni tunurile mesterului Urban au lovit necontenit fortificatiile, in timp ce ostasii bizantini luptau cu inversunare sa respinga atacurile otomane.
Imparatul de marmura: Legenda ultimului carmuitor al Bizantului (I)
Insa, sultanul Mehmed al II-lea a simtit ca aparatorii erau extenuati si ca moralul le era la pamant, asa ca hotaraste ca pe 29 mai sa atace pe intreaga lungime a zidurilor sperand ca in cele din urma vor ceda.
Nici nu se crapase bine de ziua ca puhoiul de ostasi otomani a inceput sa se reverse peste zidurile orasului, unde sunt macelariti cu sutele.
Medicul venetian Nicolo Barbaro aminteste de pizma lor: "(...) turcii veneau si ii luau pe cei morti fara sa le pese cat de aproape erau de ziduri. Oamenii nostri trageau in ei cu arme de foc si arbalete, tintind turcul care isi cara compatriotul mort, iar amandoi cadeau morti la pamant, iar apoi veneau alti turci si ii luau, niciunul temandu-se de moarte, ci fiind dispusi sa se lase ucisi decat sa sufere rusinea de a lasa un singur corp de turc sub ziduri".
Deseori imparatul Constantin lupta alaturi de ostasii sai, prezenta sa printre ei insuflandu-i sa lupte cu si mai multa indarjire.
In mai multe randuri sultanul s-a oferit sa-i crute viata daca va renunta la oras, dar nu s-a lasat induplecat. Era decis sa nu lase capitala bizantina sa incapa in maini otomane.
Eroismul unui capitan genovez
Mehmed al II-lea a atacat puternic sectiunea mediana a zidurilor,
