Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul", va susţine astăzi o conferinţă de presă în care va discuta despre câteva proiecte care se vor afla, mâine, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General a Municipiului Bucureşti.
Este vorba de aprobarea unor cheltuieli nejustificate, printre care şi un împrumut al municipalităţii de 800 de milioane de euro şi aprobarea indicatorilor de cost ai Inelului Median care însumează 1,3 miliarde euro.
Potrivit lui Nicuşor Dan, documentaţia completă a acestor proiecte nu se găseşte pe site-ul Primăriei Capitalei, deşi legea obligă la afişarea cu cinci zile înainte.
În ceea ce priveşte închiderea inelului median, primarul general nu este la prima propunere, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici ai investiţiei a fost propus de Oprescu de mai multe ori la rând. Diferenţa este că, de această dată, consilierii generali sunt de la USL ceea ce va avantaja trecerea lui.
De asemenea, pe ordinea de zi se mai află şi expropierea unor noi imobile in vederea translatării Halei Matache, cât şi schimbarea indicatorilor de cost pentru Bulevardele Aviatorilor şi Kiseleff, în vederea realizării pasajelor Charles de Gaulle şi Piaţa Presei Libere.
Pasajele din centrul Capitalei au fost puternic contestate de către Ordinul Arhitecţilor din România şi de societatea civilă. Arhitectul Dan Marin, susţinea în urmă cu două zile în cadrul unei conferinţe, că Primăria Capitalei distruge astfel arhitectura, spaţiul verde, promenadele şi pistele pentru biciclişti, doar pentru ca maşinile să circule mai repede.
Tot marţi se va discuta şi despre concesionarea unui teren de 1.500 de metri pătraţi pentru un mall în zona Buzeşti - Griviţei, un PUZ pentru un drum expres care să aducă autoturismele din autostrada Piteşti - Bucureşti în Piaţa Unirii, dar şi un PUZ pentru Str. N. Tonitza nr.7-9 pen