România s-ar putea aştepta la multe luni de instabilitate, indiferent de rezultatul referendumului, notează presa internaţională. Problema crucială este dacă prezenţa la urne ar putea ajunge la 50% pentru ca votul să fie valabil, în mijlocul vacanţelor şi al unui val de căldură cu temperatura din ziua scrutinului ce a urcat până la 39 de grade Celsius la Bucureşti şi în cea mai mare parte a sudului României, comentează Financial Times (FT), în ediţia online.
Cu o rată de participare estimată oficial la doar 26,9% la ora locala 17.00, la 10 ore de la începerea unei sesiuni de vot extinse la 16 ore, cu mult sub rata de participare în acelaşi punct la alegerile locale din iunie, adversarii preşedintelui se confruntă cu o luptă dificilă pentru a atinge pragul. Un eşec ar putea conduce la multe luni de instabilitate în continuare în România, cu un impas politic dintre guvern şi preşedinte şi încercări reînnoite de a-l da jos din post, mai notează FT.
În timp ce preşedintele de centru-dreapta este din ce în ce mai impopular, mulţi români văd în referendum rezultatul unui conflict amar între clanuri politice, după ce un guvern de stânga condus de primul ministru Victor Ponta a preluat puterea în luna mai. Dacă va fi demis, dl Traian Băsescu ar deveni ultimul lider european ce cade victima nemulţumirii populare faţă de măsurile de austeritate.
Criza politică din România a ridicat deja întrebări asupra angajamentelor faţă de democraţie şi disciplină fiscală într-o zonă de dezvoltare din Europa Centrală şi de Sud-Est. Ea urmează unei răsturnări de situaţie în Serbia vecină, unde preşedintele prooccidental Boris Tadic şi guvernul său de coaliţie au fost înlocuiţi după alegerile din mai cu un preşedinte şi prim-ministru cu trecut naţionalist. Dl Băsescu a câştigat câteva aplauze internaţionale pentru angajamentul său în favoarea disciplinei bugetare, dar a