Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza lovește Israelul: Cresc TVA și impozitul pe venit

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 iulie 2012 ·

Guvernul israelian a aprobat astăzi o serie de măsuri de austeritate, precum creşterea TVA cu un punct procentual, creşterea impozitului pe venituri şi reducerea bugetelor tuturor ministerelor, pentru a face faţă crizei economice globale ce afectează şi statul evreu, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Sursa: Reuters

La sfâşitul şedintei de guvern, premierul Benjamin Netanyahu a salutat decizia "responsabilă" a executivului său care va "proteja economia şi locurile de muncă din Israel". Alături de el, preşedintele Băncii Israelului, Stabley Fischer, a susţinut reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea impozitelor, avertizând că "s-au aprins luminile de avarie". În schimb, ministrul apărării, Ehud Barak, a afirmat că există ricul ca austeritatea "să conducă la recesiune în loc să o evite".

În urma deciziei de luni, TVA va creşte de la 16% la 17%, impozitul pe salariile medii şi ridicate va creşte cu un punct procentual, contribuţiile angajatorilor se vor mări cu 0,5%, va fi instituită o taxă specială pe marile averi, iar bugetele ministerelor pentru acest an vor fi reduse în mod uniform cu 5%. Săptămâna trecută, guvernul israelian a anunţat şi creşterea accizelor pe ţigări şi băuturi alcoolice.

Măsuri necesare și urgente

"Vom cere mai mult de la cei care au mai mult şi mai puţin de la cei care au mai puţin", se afirmă într-un comunicat al biroului premierului Netanyahu, care a declarat înaintea şedinţei de guvern că măsurile impuse "nu sunt uşoare", dar le-a calificat drept "necesare, moderate şi urgente". El a subliniat că Israelul a evitat criza economică globală şi a salvat locurile de muncă în ultimii trei ani, dar acum situaţia "se agravează", ceea ce impune "măsuri adiţionale".

"Guvernele care nu au acţionat la timp, care nu au adoptat măsuri ferme şi nu au fost responsabile au făcut un mare ră

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum 51 minute
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 2 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Viktor Orban despre un posibil ajutor de la UE în urma revărsării Dunării: ”Dacă primim bani, e bine, dacă nu primim, e bine şi aşa, ne descurcăm şi singuri”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut peste cinci zile grele de apărare împotriva inundaţiilor pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI. Orban a precizat că apărare

Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei

Mediafax acum 3 ore
Ucrainenii susţin că au lovit două depozite de muniţie ale Rusiei. Atacul aerian a avut loc pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Se pare că în timpul atacului au fost folosite drone.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°