Un bărbat de aproximativ 30 de ani a murit, luni dimineaţă, pe un şantier aflat în apropierea intrării pe Autostrada Arad-Timişoara, după ce bena unui autocamion s-a răsturnat peste el, cazul fiind anchetat de către inspectorii de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mădălina Mezdrea, pe un şantier de la intrarea pe Autostrada Arad-Timişoara a avut loc, luni dimineaţă, un accident de muncă în urma căruia un bărbat de aproximativ 30 de ani şi-a pierdut viaţa.
"Bărbatul se afla într-un camion, iar bena autocamionului a căzut peste el şi l-a strivit. Acesta a decedat pe loc", a declarat Mezdrea.
Întrucât este vorba despre un accident de muncă, trei inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş s-au deplasat la locul accidentului pentru a ancheta în ce condiţii a avut loc acesta şi cine este responsabil.
Potrivit inspectorului-şef al ITM Timiş, Ileana Tomoioagă, urmează să se întocmească un dosar de cercetare în acest caz şi să se verifice dacă muncitorul avea protecţia muncii la zi.
Un bărbat de aproximativ 30 de ani a murit, luni dimineaţă, pe un şantier aflat în apropierea intrării pe Autostrada Arad-Timişoara, după ce bena unui autocamion s-a răsturnat peste el, cazul fiind anchetat de către inspectorii de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mădălina Mezdrea, pe un şantier de la intrarea pe Autostrada Arad-Timişoara a avut loc, luni dimineaţă, un accident de muncă în urma căruia un bărbat de aproximativ 30 de ani şi-a pierdut viaţa.
"Bărbatul se afla într-un camion, iar bena autocamionului a căzut peste el şi l-a strivit. Acesta a decedat pe loc", a declarat Mezdrea.
Întrucât este vorba despre un accident de muncă, trei inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş