Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, duminică noaptea, că nu a mers la vot pentru că le-a cerut românilor să facă acelaşi lucru şi pentru că nu a vrut să legitimeze prin prezenţa sa un referendum în care s-a "umflat" numărul voturilor şi în care fete în bikini au mers la urne.
Băsescu a explicat de ce, deşi a spus că va merge la vot, în cele din urmă nu a mai făcut acest lucru.
El a spus că decizia sa a avut "două evaluări".
Băsescu a precizat că, pe de o parte, în tot cursul zilei de duminică le-a cerut românilor să nu meargă la vot.
Preşedintele suspendat a spus că a doua sa evaluare a ţinut de faptul că nu a vrut să legitimeze "ceea ce ce s-a făcut în umflarea numărului de voturi la referendum".
Traian Băsescu a mai spus că nu a vrut să legitimeze prin prezenţa sa un referendum la care fete în bikini merg să voteze.