Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeului Ceasului "Nicolae Simache" din Ploieşti va fi restaurat cu bani din fonduri europene

Publicat in Antena 3, luni 30 iulie 2012 ·

Contractul de finanţare pentru restaurarea şi consolidarea Muzeului Ceasului "Nicolae Simache" din Ploieşti prin Programul Operaţional Regional a fost semnat vineri, valoarea totală ridicându-se la 7,94 milioane lei, potrivit unui comunicat ADR Sud Muntenia, remis Agerpres.

Din valoarea totală a contractului de finanţare, valoarea eligibilă este de 6,27 milioane lei (5,03 milioane lei fonduri nerambursabile FEDR, 1,1 milioane lei fonduri din bugetul naţional şi 125.420 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului). Durata de implementare este de 36 de luni.

Lucrările de restaurare şi consolidare propuse prin proiect urmează să recupereze întreg repertoriul de finisaje şi decoraţii, redându-se în acest fel edificiului valoarea arhitecturală originară. Lucrările vor viza consolidarea structurii, refacerea modenaturii faţadelor, a tâmplăriei, a finisajelor interioare, a tencuielilor, a pardoselilor, extinderea instalaţiilor electrice, de apă şi canalizare. De asemenea se vor executa lucrări de amenajare exterioară, trotuare de protecţie, alei, împrejmuire, spaţii verzi.

Contractul de finanţare a fost semnat în cadrul Axei prioritare 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul "Poli de creştere".

Muzeul Ceasului, singurul de acest fel din ţară, şi-a deschis porţile în anul 1963, într-o sală a Palatului Culturii din Ploieşti, prin grija profesorului Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie între anii 1954 şi 1971. Ulterior, colecţia de ceasornice a fost adusă într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Patrimoniul Muzeului Ceasului "Nicolae Simache" numără în prezent peste 4.000 de piese şi componente specifice ilustrând evoluţia sistemelor de măsurat timpul din secolele al XV

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°