La ora asta habar nu am dacă Traian Băsescu mai este conducătorul acestei ţări în care, la două decenii după ce fiecărui locuitor major i-a fost recunoscut prin Constituţie dreptul de a vota pe deplin liber, şeful statului a implorat românii să renunţe la acest drept, să-şi suspende libertatea, să nu fie cetăţeni şi să absenteze de la un referendum legal în care puteau spune, atât de simplu, DA sau NU.
A făcut-o, cum ne-am convins, dintr-un singur motiv, strict personal. Acela ca, la finalul votului să se poată lăuda, cu inegalabilu-i tupeu, că absenţii l-au ales, de fapt, pe el. Şmecheria nemărginită a acestui politician care nu s-a sfiit să pună semnul egal între un vot popular şi o lovitură de stat, care a susţinut precum absolutiştii Evului Mediu că "Statul sunt Eu", o să rămână însă - indiferent de rezultatul referendumului - în istorie. Poate şi în manualele de psihiatrie sau de sociologie.
Ce ne-a adus aici? Faptul că în 2004, când am fost fermecaţi de carisma (reală) a unui ins care spunea că avem de ales între doi comunişti (Năstase şi el), nu am intuit că, în realitate, noi optam între produsul partidului comunist şi cel al aparatului securist.
Ca unul care la acea vreme l-a votat liber, am sperat că preşedintele se va ţine de cuvânt. Am crezut că vom trăi mai bine, ceea ce nu însemna doar o chiflă, ci şi civism în plus. Am tras nădejde că va elibera societatea de tarele trecutului, dar curând aveam să constat că în timp ce-l condamna din gură, îl şi plagia în felul său unic, original şi miştocar. Am sperat că va da naţiunii coeziune în competiţia cu alte neamuri, economii şi culturi, dar ce-am văzut apoi? Că, în loc să ne ţină uniţi şi drepţi în faţa tuturor, s-a năpustit orbeşte să ne dividă în interior, iar în exterior să ne pună rău cu unii. Am ajuns, de pildă, să nu mai exportăm nimic pe imensa piaţă ex-sovietică şi să importăm cel
