Duminică am fost împreună. Toţi, morţi, vii, plecaţi din ţară, absenţi, prezenţi la vot. A fost votul unificării. Am stat cot la cot cu răposaţii şi plecaţii şi am decis. Cică în două direcţii diferite. Traian Băsescu a ieşit ca un arhanghel al unificării şi a anunţat că ne mulţumeşte tuturor pentru votul dat. Un spirit i-a şi stins flacăra penibil-olimpică la un moment dat. A scos bricheta.

Am sperat totuşi că după ziua şi noaptea morţilor vii (poate la asta se referea deraiatul Lăzărescu cu zombies), Băsescu avea să iasă cu un discurs umil, temperat măcar. Dar nu. A jucat la frustrare. A ieşit să îi mai scuipe o dată în faţă pe ăia 7 milioane jumate “împotrivă”. Şi să-i felicite pe cei care au votat democraţie de prin ţările unde muncesc la negru, de prin fotoliile unde i-a încremenit scîrba.

Mai mult. A ieşit să dea lecţii, să spună cum trebuie făcut. Şi a vorbit despre “coabitare”, încetarea războiului şi despre cum o să le-o tragă ălora care au furat la vot. Unde am cedat nervos a fost însă la tema “faliei” care desparte România şi despre cum o să unească el Româniile la loc. Tupeul e enorm. Şi asta mai ales dacă stau şi mă uit la îndulcitorii pe care i-a folosit ca mască electorală pentru ghiulele atîrnate de picior Boc, Videanu, scandaluri precum reteaua de sub Blejnar etc. Mă refer la Macovei, Neamţu şi tînăra speranţa Papahagi.

Prima a depăşit orice formă de raţiune în exprimarea publică. Macovei nu mai comunică. Emite nişte sunete pe care le înţeleg doar cei “aleşi” fanatizati complet. Papahagi a recunoscut că el îi scria textele lui Baconschi, alea în care se lua de mahalaua violentă în ianuarie. Şi acest om, cu un tupeu incredibil anunţa prin această mărturisire cît de etic a fost Baconschi că nu şi-a dat în gît negrişorul care îi băga postările. De Neamţu, omul cu usturoiul nu mai vorbesc. Toţi au discurs de falie, de despărţire, de r