Rareş are master în marketing sportiv
De şase ori a vizionat Rareş filmul Mihai Viteazu - preferatul său din cinematografia românească
În 2010, Rareş a stat şase luni pe margine după o intervenţie chirurgicală dificilă la cartilagiul rotulei piciorului drept
Sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90. Braşov, una dintre platformele importante ale sportului românesc. Un puşti brunet cu gleznă fină arestează mingea de fotbal şi pune în aplicare, pe bitumul gri, tot ce a învăţat pe ecranul televizorului. Fotbalul îl provoacă, dar ideea că nu poate decide singur soarta unui meci nu-i dă linişte zi şi noapte. Ursitoarele îi şoptiseră că urmează să fie cel mai bun, iar micul Rareş pune mâna pe masca potrivită. "La scrimă mi-am găsit un loc unde să pot demonstra că sunt cel mai bun. M-a atras pentru că nu există contact fizic, e un sport de curaj, spectaculos şi bărbătesc", şterge praful de pe amintiri campionul României.
Lecţia lui Cova
Antrenori de seamă şlefuiţi sub bagheta profesorului Rohvony îl iau de mână şi îl trec strada spre marea performanţă. Impresioanează la toate categoriile de vârstă, e luat sub aripa protectoare a lui Mihai Covaliu şi începe să polarizeze atenţia scrimei mondiale. Iar din 2005, odată cu bronzul european la CE, survine urcuşul. Devine candidat la medalie olimpică în 2008, dar ratarea sferturilor îl răvăşeşte total. Vrea să se lase, dar Cova, asemenea vechilor luptători japonezi, îi predă o sabie plină de semnificaţii. Pe un tăiş străluceşte povestea ţesută de poigneul lui Mihai şi de toţi marii maeştri ai României. Pe celalălt se distinge mesajul: continuă tradiţia! A fost scânteia care i-a aprins din nou dorinţa. Ce urmează?
Liniştea i-o aduc fetiţa Andra şi soţia Dana
Rareş ia aur cu echipa şi argint la CM din 2009, râde, cântă şi dansează, dar o intervenţie