Scriitoarea americană de origine română a explicat pentru EVZ diferenţa dintre bărbaţii români şi cei de peste Ocean.

De curând a apărut în colecţia "Chic" a editurii Polirom romanul "Viaţa mea pe net", de Alexandra Ares, o proză finalistă la Best Book Award în SUA. Autoarea, care locuieşte peste Ocean din 1998, a vorbit pentru EVZ despre importanţa premiilor pentru cărţi, dar şi despre diferenţa dintre bărbaţii români şi cei americani.

EVZ: Cum v-aţi orientat către genul chicklit?

Alexandra Ares: Nu pot să spun că există o orientare, nu vreau să scriu chicklit până la adânci bătrâneţi. Primul roman a fost unul semiautobiografic, scris la persoana a treia, o poveste de dragoste. Am vrut ca al doilea ("Viaţa mea pe net" – n.r.) să fie diferit şi să scriu despre un subiect care ar avea mai mare succes la americani. Acolo site-ul Craigslist e foarte popular, are 50 de milioane de utilizatori unici pe lună. M-am gândit din ce unghi să abordez subiectul şi am decis să scriu în genul chicklit, care e plin de umor, deci să scriu o carte despre probleme serioase, dar cu umor. În America se consideră că e de bun-simţ că, dacă îţi doreşti să ataci un subiect serios sau grav, trebuie să îl împachetezi în umor, în "entertainment". Altfel, dacă e serios pe faţă, plictiseşte şi e considerat prea didactic. Iar următorul roman, care a obţinut un premiu mai important decât cel luat de "Viaţa mea pe net", e unul literar, exact opusul chicklit-ului. Nu respectă niciuna din convenţiile clasice ale romanului.

Premiile obţinute de un roman contează în SUA, în materie de vânzări?

Da, mai ales acum cu fenomenul e-book. Majoritatea cărţilor se publică în acest format, se publică circa 200.000 de cărţi de ficţiune pe an şi cam un milion de non-ficţiune. Se spune că timpul pe care o carte îl petrece în librărie e la fel de scurt ca timpul pe care un iaurt