De două zile, refrenul preferat al puciştilor - înfrânţi drastic la referendum, în ciuda uriaşelor fraude comise de baronii PSD în sudul ţării - sună cam aşa: Traian Băsescu să plece, pentru că este un preşedinte nelegitim.

Ca întotdeauna în astfel de cazuri, dăm fuga la dicţionar: nelegitim (sau ilegitim) = care nu este legitim; neconfirmat de lege; nu împlinește condiţiile legii. Şi pentru că definiţia ne trimite la legitimitate, să mai frunzărim un pic dicţionarul: legitim = care este stabilit prin lege; fondat pe lege; care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege.

Aşadar, legitimitatea lui Traian Băsescu ca preşedinte al României nu o constată zdrăngănitorii de partid, nici vuvuzelele mediatice, ci e dată de lege şi confirmată de instituţiile care aplică legea (în cazul de faţă, Biroul Electoral Central şi Curtea Constituţională). Iar legea spune aşa: Traian Băsescu a fost ales preşedinte pe 6 decembrie 2009, pe un mandat de cinci ani. Aşadar, până în decembrie 2014, el nu mai are nevoie să fie ales preşedinte.

Mai departe: Traian Băsescu a fost suspendat pe 6 iulie 2012. Mandatul său nu a luat sfârşit, ci doar a fost întrerupt. Şi s-a ajuns la referendum, unde pentru demiterea preşedintelui trebuiau îndeplinite simultan două condiţii: 1. să se prezinte la urne 50%+1 din populaţia cu drept de vot a României, adică 9.146.258 (din 18.292.514 aflaţi în listele electorale); 2. în favoarea demiterii să voteze 50%+1 dintre cei prezenţi la vot (în niciun caz mai puţin de 4.573.130).

Duminică, 29 iulie 2012, a avut loc referendumul. Şi ce s-a întâmplat? Una dintre cele două condiţii pentru demiterea preşedintelui nu a fost îndeplinită. La urne s-au prezentat doar 46,23% din alegătorii cu drept de vot. Pentru validarea referendumului ar fi fost nevoie de încă aproape 700.000 de voturi. Tot ce mai rămâne instituţiilor statu