Potrivit Naţional, Daniel Robu a alertat poliţia sâmbătă dimineaţa după ce un bărbat a intrat în casa lui din cartierul Voluntari şi i-a furat portofelul.
"Nefericitul incident s-a intamplat vineri noaptea, intre orele 1si 3. Spre deosebire de alte seri, mi-am petrecut mai mult timp in studio si, din moment ce ma aflam la parterul locuintei, nu am incuiat usa si am considerat ca este in regula daca nu setez alarma casei. Intr-un final, am adormit pe canapeaua din living. Individul a intrat in casa in timp ce eu dormeam si, culmea, a furat doar doua genti, respectiv a mea si a prietenei mele, amandoua continand portofelele noastre cu bani. Cand m-am trezit, observand ca mi-au disparut bunurile, am sunat la politie", a povestit artistul, care locuieste intr-un cartier de vile din Voluntari.
"Politistii s-au prezentat prompt cu caini si dispozitive de luat amprente, am reusit sa il zarim pe hot si pe camera de luat vederi, dar nu i s-au putut observa trasaturile, caci avea cagula si manusi", a adaugat Daniel, ramas acum fara bani, dar si fara acte.

"Poli