Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Cărtărescu, despre "demolarea ICR": "Parlamentul aservit celor doi escroci politici a făcut un prim experiment de autoritarism"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 31 iulie 2012 ·

În timp ce foarte multă lume din țară și străinătate laudă dinamismul ICR din ultimii ani și susține că Patapievici este un bun manager, Salonul de la Torino şi premiul berlinez al lui Mircea Cărtărescu sunt încă o dovadă că mediile culturale europene recunosc valoarea intelectualilor români, presiunea exercitată de noua putere ridică semne de întrebare pentru mulți oameni de cultură de nivel internațional. Sursa: Vlad Stănescu

Într-o declaraţie exclusivă pentru “Evenimentul zilei”, omul de cultură spune că politica aberantă a Parlamentului a contribuit la “izolarea și rușinea în care ne aflăm azi în lume”.

„Demolarea ICR de către regimul aventurier Ponta-Antonescu ar fi trebuit să fie primul semnal, la-nceputul lunii, al tragediei în care ne-am găsit, foarte repede, cu toții. Parlamentul aservit celor doi escroci politici a făcut un prim experiment de autoritarism, absurd și inutil ca și următoarele, cu ICR, îndepărtându-și astfel artiștii și intelectualii. Revolta tăcută și civilizată a papioanelor i-a făcut să creadă pe guvernanți că merge: n-aveau să se-mpiedice ei, cei gata să se ia de gât cu Angela Merkel, de cinci sute de visători. Ce s-a-ntâmplat mai departe a confirmat politica aberantă a parlamentului, ce ne-a adus izolarea și rușinea în care ne aflăm azi în lume”, spne scriitorul.

„Urmarea unui asasinat cultural plănuit și executat cu cinism”

Din punctul său de vedere, „Horia Patapievici nu merita acest tratament. Pentru artiști, el este un erou. Nimeni n-a făcut un serviciu mai mare culturii române vii, adevărate, nepropagandistice și nedecorative după 1989. Eu personal îl susțin în continuare, ca și pe cei doi vicepreședinți. Curând, bănuiesc, vor pleca și directorii centrelor culturale din întreaga lume. Plecarea lor, a tuturor, e urmarea unui asasinat cultural plănuit și executat cu cinism, repetiția generală

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 47 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 49 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 28 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°