Curtea Constituţională a decis, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind trecerea Institutului Cultural Român (ICR) din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului este constituţională. drept urmare, preşedintele institutului a anunţat că îşi va da demisia împreună cu întreaga conducere ICR. Acest lucru se va întâmpla după rezolvarea unor chestiuni de gestiune în condiţiile reducerii bugetului.
CITEŞTE ŞI: Patapievici, despre misiunea ICR: O agendă europeană a fost schimbată cu una naţionalistă
Patapievici a precizat că cei din conducerea ICR rămân "în acelaşi cadru" şi vor demisiona după "rezolvarea câtorva chestiuni de gestiune punctuală, legată de reducerea severă a bugetului" institutului.
Ministerul Finanţelor a informat ICR, printr-o adresă, că vor fi operate o serie de modificări, incluzând reducerea bugetului institutului cu 14,5 milioane de lei, reprezentând mai mult de o treime. Ministerul a cerut, totodată, ICR să se încadreze în restul sumei prevăzute în bugetul aprobat la sfârşitul anului trecut, respectiv în 28,5 milioane de lei, urmând ca reducerea să fie şi operată, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ICR.
Însă ICR a cheltuit sau angajat în proiecte aflate în derulare suma de 29 de milioane de lei, astfel că, până la sfârşitul acestui an, ar trebui să funcţioneze cu minus 500.000 de lei, pentru a respecta cererea Ministerului Finanaţelor.
Horia Patapievici a declarat, la sfârşitul lunii iunie, că, dacă Curtea Constituţională va decide că este constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care ICR trece de la Preşedinţie în subordinea Senatului şi este modificată misiunea institutului, întreaga conducere ICR îşi va da demisia.
Plenul Curţii Constituţionale (CC) a respins marţi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 27/2012 privind unele măsuri în domeniul c