Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi cine deţine jumătate din blocurile lui Căruntu. Unuia dintre imobilele construite lângă Policlinică i-a „crescut” un etaj ilegal

Publicat in Gorj Domino, miercuri 1 august 2012 ·

Un contract de asociere în participaţiune o face pe Loredana Lăpăduşi, lector universitar doctor la UCB, parteneră de afaceri cu Constantin Căruntu, directorul Şcolii Doctorale din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”.

Specialistul în afaceri imobiliare a intrat în vizorul mai multor instituţii ale statului după ce Teodor Lăpăduşi, vecinul celor două blocuri construite de una din firmele omului de afaceri, şi-a arătat nemulţumirea în legătură cu faptul că imobilele au fost construite foarte aproape de casa sa, iar afaceristul i-ar fi ocupat abuziv o parte din teren.

Investiţia de lângă Spitalul „700” a fost stopată din cauza încălcărilor repetate ale legii.

Loredana Lăpăduşi are 50% din blocurile lui Căruntu

Povestea celor două blocuri construite de către omul de afaceri Constantin Căruntu lângă Spitalul „700” începe în martie 2008, când societatea comercială C.P Rom Oil SRL, la care fostul preşedinte al PPDD Gorj deţine 99% din părţile sociale, face rost de terenul pe care ulterior a construit cele două imobile. Mai exact, între firmă şi Loredana Lăpăduşi se parafează un contract de asociere în participaţiune, prin care aceasta se obligă să pună la dispoziţia societăţii un teren de 835 mp, situat pe strada 23 August, pe care se va construi un bloc care va include şi spaţii comerciale, iar firma se angajează să edifice imobilul, urmând ca 50% din dreptul de proprietate al acestuia să-i revină proprietarei terenului.

Loredana Lăpăduşi este o apropiată a lui Constantin Căruntu, fostă angajată ca economist la Alpis SA, unde afaceristul deţine 86% din acţiuni şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, apoi cooptată în comisia de cenzori, actual lector universitar doctor în cadrul UCB. Căruntu o are pe partenera sa de afaceri coautor la câteva cărţi de specialitate în domeniul economic. Loredana Lăpăduşi şi-a urm

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°