Andrei Cristea e satisfăcut că a jucat din nou, după un an şi 3 luni, acum aşteaptă să înscrie pentru Dinamo
15 mai 2011. E ziua în care Andrei Cristea a împlinit 27 de ani, dar şi ziua în care atacantul bifase ultimul său meci oficial în fotbalul mare, marcînd de două ori în partida cîştigată de echipa lui de atunci, Karlsruhe, în faţa celor de la Union Berlin (3-2). Apoi a pătimit din cauza genunchiului drept, operaţie, plus recuperare, şi de-abia duminică seară, pe 29 iulie 2012, a revenit pe gazon.
"Cu Iaşiul a fost un meci special pentru mine. Am dat restart, am trecut peste cea mai neagră perioadă din cariera şi din viaţa mea. Nu voi renunţa să cred că pot ajunge, din nou, la cel mai înalt nivel. Aştept şi meciul de la Braşov, pe care trebuie să-l cîştigăm, şi amicalul de gală cu Barca, probabil cea mai puternică echipă din lume".
22 goluri a marcat Cristea pentru Dinamo în 49 de meciuri, în toate competiţiile

22 goluri a marcat Cristea pentru Dinamo