Subiect de dispută nu doar în ultimele două săptămâni – când s-au lansat acuze din toate părţile, evident cu interes – minerii şi energeticienii din limbricul avortat numit CEO suferă. Au suferit şi o vor mai face cât timp se câştigă foarte bine din sistem. Masă de manevră şi pe finalul regimului comunist, această clasă a societăţii ilustrează magistral principiile clasice ale manipulării. Cândva felicitaţi de „tătucu’” Iliescu – personal perceput drept „Gioconda Estului” (vă amintiţi celebrul lui zâmbet, nu? –, pentru „curajul” de a lupta în favoarea democraţiei – chiar dacă au devastat oraşe şi au mutilat fizic şi psihic oameni –, minerii încă reprezintă o forţă. Sperăm din tot sufletul că nu vor mai face act efectiv de prezenţă pe scena societăţii româneşti. Nimeni nu cred că mai vrea bastoane, cazmale sau chiar lopeţi peste bot, spate sau prin alte părţi ale corpului, doar pentru „a proteja” spiritul civic autohton.

Am remarcat, lecturând presa locală, că au apărut, în preajma celebrului referendum, conflicte şi situaţii înjositoare privind prezenţa/absenţa minerilor şi energeticienilor la plebiscit. Manipularea acestor oameni se face de cine poate s-o realizeze (a se citi de cei de la „butoane”), în vreme ce opozanţii celor ce pot, resemnaţi, strigă „Hoţii”. Sunt convins că nu există nici măcar o persoană publică, ajunsă acolo prin vot sau numire politică, suficient de imaculată pentru a privi în ochi electoratul. Minciuna, înşelătoria, ipocrizia, frauda şi deseori furtul la drumul mare sunt „must have”-uri ale domeniului politic (românesc ori internaţional, că şi ăia-s tot oameni, deci supuşi mânjirii cu rahat). Cearta privind celebrele CI-uri păstrate la şefi/directori a fost între două partide destul de abile în manevrarea omului simplu. Este foarte posibil ca lucrurile să fi decurs cum clamează PSD-ul, dar nu s-au identificat dovezi solide în acest