Viața politică a României postdecembiste poate fi acuzată de multe, nu însă și de vreun exces de logică. Nu a constatat nimeni nici vreun prisos de valori elementare: bun-simț, consecvență, responsabilitate, fairplay, civilitate, viziune etc. Singura valoarea în creștere constantă a lumii politice românești se dovedește bestialitatea.

Iresponsabilitatea ambelor tabere de a coabita termporar s-a soldat cu un spectacol aflat undeva la intersecția dintre circ și arena de gladiatori drogați. Așa că durerea va continua să fie suportată doar de cei chemați la vot – de unii; invitați să stea, civic, la casele lor – de alții. În ambele versiuni, apelul era “spre binele țării”. Așa că și durerea se cuvine să fie tot a ei.

Când a devenit majoritară în Parlament, USL a avut șansa de a dovedi că jocul politic poate fi purtat și altfel. A ratat cu viteza luminii, punând la vârful prioritățile agendei sale obsesiile dlui Dan Voiculescu, samurai privatizat dispus să moară urlând la lună: “Traiane, te-am învins!”

De învins, aflam că au învins ambele tabere, chiar cu un moment înaintea închiderii secțiilor de votare. Toți purtătorii de certitudini păreau în rolul Mircea Geoană-2009. Până la urmă, biruitor, ca întotdeauna, dl Traian Băsescu a anunțat cea mai incredibilă victorie a carierei sale – a câștigat un referendum pe care – după o campanie electorală viguroasă, luminată, zi și noapte, de Flacăra Democrației – l-a declarat ilegal. Nu a participat la el și a cerut românilor să nu participe nici ei.

În vreme ce USL a pierdut prin prezentare, președintele-jucător este probabil singurul care a câștigat vreodată o partidă neprezentându-se la ea. Comitetul Olimpic Internațional ar putea fi interesat să includă așa ceva printre probele olimpice. Dacă un sportiv nevăzător a uluit planeta doborând recordul olimpic la o probă de tir cu arcul, de ce n-ar câștiga R