Conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) pentru anul 2012, în perioada 23 – 29 iulie, s-a derulat acţiunea BUS&TRUCK, pentru verificarea vehiculelor destinate transportului rutier public de persoane şi de mărfuri. Au fost aplicate peste 150 de sancțiuni.
La nivelul judeţului Gorj, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au verificat 783 de autovehicule, din care 334 destinate transportului rutier de persoane, iar diferenţa, transportului rutier de mărfuri. Pe parcursul acţiunilor, poliţiştii rutieri au aplicat 154 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 15 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 16 pentru defecţiuni tehnice, 22 pentru nereguli sau lipsa documentelor necesare transportului efectuat, 6 pentru neasigurarea corespunzătoare a încărcăturii, 9 pentru nerespectarea perioadelor de odihnă, iar diferenţa, pentru alte abateri la regimul rutier. 52 dintre sancţiuni au fost aplicate conducătorilor de autovehicule destinate transportului rutier de persoane, iar diferenţa, celor care efectuau transport de mărfuri. Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut un permis de conducere unui şofer care conducea un autovehicul destinat transportului de mărfuri, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe perioada derulării acestor acţiuni, la nivelul judeţului Gorj nu au fost înregistrate accidente de circulaţie în care să fi fost implicate autovehicule destinate transportului rutier public de persoane şi de mărfuri.
Conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) pentru anul 2012, în perioada 23 – 29 iulie, s-a derulat acţiunea BUS&TRUCK, pentru verificarea vehiculelor destinate transportului rutier public de persoane şi de mărfuri. Au fost aplicate peste 150 de sancțiuni.
La nivelul judeţului Gorj, poliţiştii