Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Manea: Suntem pe buza prăpastiei, s-ar putea să ne desfiinţăm

Publicat in Adevarul, marți 31 iulie 2012 ·

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat că situaţia financiară a clubului este atât de gravă încât gruparea ardeleană se află în pragul desfiinţării şi că fotbaliştii i-au transmis că nu mai joacă dacă nu li se achită banii pentru chirii.

"Suntem pe buza prăpastiei, s-ar putea să ne desfiinţăm. Avem datorii foarte mari la jucătorii care au plecat şi care şi-au depus memorii. Trebuie să plătim, altfel ne vor depuncta, să vedem de unde îi plătim. Numai la foştii jucători avem datorii de 130.000-140.000 de euro. Jucătorii actuali mi-au spus că dacă nu le plătim chiriile nu mai joacă niciunul. Drepturile TV se ridică la 800.000 de euro, în două tranşe, 400.000 şi 400.000. Cu prima tranşă am achitat din datorii, o mică parte a ajuns şi la jucători, iar a doua tranșă vine în ianuarie. Până atunci însă ce facem? Până la urmă întrebarea e: îşi mai doreşte acest oraş echipă în Liga I? Sunt surprins de pasivitatea unora", a spus Manea la un post TV din Bistriţa, potrivit Mediafax.

Nicolae Manea a precizat că este nemulţumit de evoluţiile portarului Alin Bota în primele două etape şi că sunt şanse ca Emilian Dolha, care a semnat un contract cu Gloria, să debuteze vineri în meciul cu Gaz Metan Mediaş din etapa a III-a, în cazul în care îi va sosi cartea verde.

La rândul său, preşedintele Jean Pădureanu a afirmat că, din punct de vedere financiar, clubul este "la pământ". "Ca niciodată, suntem la pământ, dar sper să redresăm situația. Cu banii de la Primărie (n.r. - un million de lei) practic nici nu ştim ce să facem ca să zic aşa, datoriile sunt foarte mari, în primul rând faţă de jucători. Mă bătea gândul să dau bir cu fugiţii, dar rămân să mor ultimul pe vas. Nu că mă laud, dar retrăgându-mă, praful se alegea", a comentat Pădureanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°