Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI şi vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, de la 1 august, a declarat la RFI România că reducerea TVA la 9% pentru alimentele de bază ar putea duce la o diminuare a evaziunii fiscale, dar nu şi a preţurilor.
Mihai Tănăsescu spune că o astfel de decizie trebuie foarte bine analizată, atât din punct de vedere al impactului bugetar, cât şi al impactului pe veniturile oamenilor. “Misiunea Fondului va analiza şi acest aspect", a afirmat Tănăsescu.
El susţine că riscul cel mai mare este "o scădere dramatică a veniturilor la buget din acest segment de activitate".
Guvernul a decis ca în proiectul de buget pentru anul viitor să fie inclusă o taxă pe valoarea adăugată de 9% pentru produsele agro-alimentare de bază.
Reducerea TVA pentru alimentele de bază este salutată de producătorii din industrie care susţin că măsura va duce la reducerea evaziunii fiscale şi la scăderea preţurilor.
"Este singura decizie logică ce ar putea să oprească valul de scumpiri din toamna acestui an. Reducerea TVA va avea două efecte: reducerea evaziunii fiscale şi implicit mai mulţi bani la buget şi scăderea preţurilor", a declarat recent pentru gândul Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară (Romalimenta).
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat în urmă cu trei săptămâni, la seminarul MEDIAFAX Talks about European Funds, că proiectul bugetului pe 2013 va include cu siguranţă TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acest an.
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat în luna mai că măsura reducerii TVA este necesară şi că aceasta se va regăsi "cel târziu" în proiectul bugetului de stat pe anul 2013.
Întrebat dacă este posibilă reducerea cotei TVA la 9% pentru produsele de morărit-panificaţie, începând din acest an, Po