Citesc aici că: Nimeni din afară, în afară de partenerii noștri și care ne consideră partenerii noștri de încredere – Consiliul Britanic, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură, nimeni din străinătate nu va mai recunoaște în viitor ICR, instituția parteneră pentru programele pe care noi le-am dezvoltat în ultimii șapte ani, a spus Patapievici ca urmare a deciziei Curții Constituționale asupra Ordonanței privind trecerea ICR în subordinea Senatului. Păi? Poate să mă lămurească și pe mine cineva – cum ar putea să anuleze demisia conducerii ICR – munca artiștilor și cea a angajaților simpli, care nu sunt în conducerea instituției? Și mai ales, de ce s-ar întâmpla una ca asta?

Am căutat modelul nostru afară, acel afară de care suntem atât de speriați, intimidați, avizi. Mai exact în EUNIC (European Union National Institutes for Culture) care este rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană. Adică acest model trecut pe site-ul oficial al ICR: Institutul Cultural Român se află sub autoritatea preşedintelui României, care este preşedinte de onoare al ICR. Nu l-am găsit. Nici varianta cu Senatul nu e, ce-i drept. Afară, institutele de acest gen aparțin de obicei de Ministerele Finanțelor și Afacerilor Externe iar misiunea este diplomația culturală. Îmi zice o prietenă că să nu mă mai agăț de prezentarea de pe site, că nu e vorba de autoritate pe bune ci de autoritate simbolică. Bun. Păi și atunci de ce e atât de grav că trece în subordinea Senatului? Nu-s tot simbolici și ăia?

Fondurile am înțeles că au fost tăiate de Ministerul Finanțelor care a informat ICR că vor fi operate o serie de modificări, incluzând reducerea bugetului institutului cu 14,5 milioane de lei, reprezentând mai mult de o treime. Ministerul a cerut, totodată, ICR să se încadreze în restul sumei prevăzute în bugetul aprobat la sfârșitul anului trecut, respecti