Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţarul Putin, la construcţia Cneazului Vladimir

Publicat in Ziua Veche, marți 31 iulie 2012 ·

Până în 2020, în componenţa Forţelor Navale ale Rusiei trebuie să intre 51 de nave de luptă, 8 submarine strategice prevăzute cu rachete şi 16 submarine multifuncţionale, vrea Vladimir Putin.

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat luni la o ceremonie organizată înaintea demarării construcţiei celui de al patrulea submarin dotat cu rachete balistice din clasa Borei. “Până în 2020 ar trebui să dispunem de opt submarine de tip Borei“, a declarat Putin. Două dintre ele, Aleksandr Nevski şi încă unul, se află în proces de testare. Sunt sigur că va fi implementat întregul proiect”, a adăugat el. Ceremonia vizând această navă, Kniaz Vladimir (Cneaz Vladimir), s-a desfăşurat la Sevmaş, cel mai mare şantier naval al Rusiei şi singurul producător de submarine nucleare situat în oraşul-port la Marea Albă, Severodvinsk, transmite Mediafax.

Mai multe nave de luptă de ultimă generaţie, atât de suprafaţă, cât şi submarine, urmează să fie construite pentru “noua Marină” rusă, echipate cu arme moderne, unităţi de comandă şi de control şi sisteme de comunicaţii, a mai anunţat Putin. Clasa Borei urmează să devină principala clasă în cadrul disuasiunii nucleare strategice a Marinei ruse, înlocuind vechile nave din Proiectul 941 (Clasa Typhoon) şi Proiectul 667 (clasa Delta-3 şi Delta-4). Alte trei nave din clasa Borei sunt în diferite stadii de dezvoltare la Sevmash. Nava Iuri Dolgoruki este în prezent testată pe mare, în timp ce Aleksandr Nevski şi Vladimir Monomah sunt în construcţie. Navele din clasa Borei vor fi dotate cu rachete balistice de tip Bulava, care se află de asemenea în ultimul stadiu de dezvoltare şi urmează să intre fie instalate pe principala navă din această clasă, Iuri Dolgoruki, spre sfârşitul acestui an.

Până în 2020, în componenţa Forţelor Navale ale Rusiei trebuie să intre 51 de nave de luptă, 8 submarine strategice prevăzute cu rachete

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 27 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 51 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Atenţionare ANM: Cod roşu de vijelii, averse şi grindină în centrul României

Mediafax acum 21 minute
„Vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torenţiale care vor acumula peste 25 l/mp”, scrie în avertizarea ANM. Sunt vizate localităţile Sighişoara, Albeşti, Daneş, Vânători, Apold şi Sasc

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 48 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Casa Louis Vuitton foloseşte în noua colecţie cămăşi inspirate de portul popular românesc. A fost iniţiată o campanie prin care se cere "scoaterea pieselor din colecţie până la creditarea originii"

News.ro acum 3 ore
Brandul Louis Vuitton foloseşte modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală, se arată pe pagina de Facebook La Blouse roumaine. Prin campania "Give Credit

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°