Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se retrage "Tata Jean" din Liga I? Antrenorul Manea e pesimist: "Suntem pe buza prăpastiei"

Publicat in Adevarul, marți 31 iulie 2012 ·

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat că situaţia financiară a clubului este atât de gravă încât gruparea ardeleană se află în pragul desfiinţării şi că fotbaliştii i-au transmis că nu mai joacă dacă nu li se achită banii pentru chirii.

"Suntem pe buza prăpastiei, s-ar putea să ne desfiinţăm. Avem datorii foarte mari la jucătorii care au plecat şi care şi-au depus memorii. Trebuie să plătim, altfel ne vor depuncta, să vedem de unde îi plătim. Numai la foştii jucători avem datorii de 130.000-140.000 de euro. Jucătorii actuali mi-au spus că dacă nu le plătim chiriile nu mai joacă niciunul. Drepturile TV se ridică la 800.000 de euro, în două tranşe, 400.000 şi 400.000. Cu prima tranşă am achitat din datorii, o mică parte a ajuns şi la jucători, iar a doua tran?ă vine în ianuarie. Până atunci însă ce facem? Până la urmă întrebarea e: îşi mai doreşte acest oraş echipă în Liga I? Sunt surprins de pasivitatea unora", a spus Manea la postul As TV din Bistriţa.

Nicolae Manea a precizat că este nemulţumit de evoluţiile portarului Alin Bota în primele două etape şi că sunt şanse ca Emilian Dolha, care a semnat un contract cu Gloria, să debuteze vineri în meciul cu Gaz Metan Mediaş din etapa a III-a, în cazul în care îi va sosi cartea verde.

La rândul său, preşedintele Jean Pădureanu a afirmat că, din punct de vedere financiar. "Ca niciodată, suntem la pământ, dar sper să redresăm situa?ia. Mă bătea gândul să dau bir cu fugiţii, dar rămân să mor ultimul pe vas. Nu că mă laud, dar retrăgându-mă, praful se alegea", a comentat Pădureanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 45 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°