Viitorul acord cu FMI poate fi unul după modelul polonez, linie de credit permanentă la dispoziţia ţării, astfel că vizitele delegaţiei Fondului ar urma să fie făcute o dată la şase luni, nu la trei luni, iar ţintele vor fi definite diferit, a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.
"(Încheierea unui nou acord cu FMI, n.r. ) este un lucru bun. Şi nu neapărat un nou acord de tip preventiv. Eu cred că România deja după atâţia ani de colaborare foarte bună cu Fondul, cu CE, poate să upgradeze, poate să meargă într-o etapă superioară. Să nu uităm că sunt foarte multe ţări din Europa, ţări campioane, ca să zic aşa, cu o economie foarte bună, care au o relaţie de parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional şi aici mă refer la Polonia. Cred că foarte puţină lume ştie că Polonia este într-un acord cu FMI de tipul unei linii de credit permanente la dispoziţia acestei ţări. Poate şi România în momentul de faţă, după implementarea actualului acord, să treacă într-o etapă superioară şi să aibă acest tip de colaborare cu FMI, pe baza unei linii de creditare", a spus Tănăsescu la RFI, citat de Mediafax.
Înţelegerea ar presupune punerea la dispoziţia României a unei sume de bani, în baza unui program şi implementării unor ţinte bine definite, privind printre altele problemele structurale sau fiscale.
"Ar fi bani care ar sta la dispoziţia României, în cazul în care s-ar întâmpla un şoc extern puternic şi România ar fi afectată. România ca şi în prezent nu va trage aceşti bani, nu va folosi aceşti bani. România are capacitatea să se împrumute şi să se finanţeze singură de pe pieţele interne şi externe, nu are nevoie de banii Fondului sau ai Comisiei, dar a avea o ancoră, o bretea de siguranţă în eventualitatea unor riscuri externe, este un lucru important şi deştept pentru o ţară ca România, în momentul de faţă", a spus Tănăsescu.
Întreb