Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi dacă murea un om, ce făceaţi?

Publicat in GAZETA de SUD, marți 31 iulie 2012 ·

Preocupată de strategii macroeconomice care să aducă bunăstarea craiovenilor, conducerea primăriei nu vrea în ruptul capului să coboare din sferele înalte ale gândirii. Primăriţa s-a supărat pe redactorii GdS când au sesizat existenţa a două capace de canal din mijlocul străzii puse de-a-ndoaselea, spunând că nu este treaba primarului să le schimbe. Deranjată de întrebări a fost primăriţa şi în privinţa bulevardului Dacia, acolo unde o tânără a avut norocul să scape cu viaţă după un accident rutier provocat vinerea trecută de o gaură din asfalt. Administrator al drumului cu pricina, primăria ar fi trebuit să-i ceară scuze şoferiţei pentru trauma suferită. În schimb, prin vocea lui Ionuţ Pârvulescu de la Serviciul de Imagine al Primăriei Craiova, Olguţa Vasilescu a dat următorul răspuns chiar după producerea accidentului: „Şi doamna primar se întreabă de ce nu au fost astupate gropile de Solomon, că a avut opt ani la dispoziţie“. Curioşi să vadă dacă primăria zace pe un munte de indiferenţă şi nu o interesează că denivelarea din asfalt poate omorî un om în cele din urmă, redactorii GdS l-au întrebat ieri pe acelaşi Ionuţ Pârvulescu dacă problema din asfalt a fost remediată. Oricât de greu ar fi de crezut, acesta ne-a trimis să recitim răspunsul dat vineri. „Ce să fac, să le dau eu ordin să asfalteze?“, s-a întrebat el retoric. După un timp, probabil dându-şi seama de prostia comisă, a revenit cu un telefon întrebându-ne dacă poliţia sau vreun cetăţean a sesizat groapa din asfalt.

A primit cel mai normal răspuns, şi anume că el lucrează la primărie şi el ar trebui să ştie acest lucru, nu jurnaliştii. Ulterior, Pârvulescu a anunţat că primarul a decis înfiinţarea unei comisii care în două săptămâni va inventaria toate gropile din oraş pentru a fi astupate. Îmbucurător este totuşi faptul că, în ciuda răspunsurilor anapoda, ieri, o echipă de muncitori a astupat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 52 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 55 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°