Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia Larei Şaban s-a mutat în Turcia, să fie mai aproape de nepoţica Alia

Publicat in Adevarul, marți 31 iulie 2012 ·

Familia Larei Şaban, frumoasa turcoaică din Constanţa omorâtă la numai 27 de ani de fratele ei, a părăsit România. Elvie Ghilbidan şi cele două fiice s-au decis să plece în Turcia, acolo unde vor să se stabilească.

În urmă cu două săptămâni, femeile şi-au făcut bagajele, au încuiat casa şi au luat drumul Istanbulului. Ele locuiesc în apartamentul închiriat de fiica mijlocie, care a stat în Germania câţiva ani, apoi s-a mutat în Turcia.

Tânăra a fost cea şi-a însoţit la Istanbul nepoata, pe micuţa Alia (3 ani), atunci când fetiţa Larei Şaban a fost luată de anchetatori şi dată în grija tatălui ei, influentul politician turc Hűsseyn Avni Sipahi.

EXCLUSIV Povestea incredibilă a Larei Şaban. Avea doar 8 clase şi se născuse într-o sărăcie lucie

Până să se mute, familia i-a făcut Larei slujbă de pomenire, chiar înainte de intrarea în postul Ramazanului. Cum nu mai aveau bani la discreţie pentru a trăi în vila luxoasă din Constanţa, ce trebuia întreţinută, turcii au decis s-o încuie şi să se mute cu toţii la Istanbul.

„Aşa suntem şi aproape de Alia, nepoţica noastră“, au motivat ei celor apropiaţi. De la plecarea lor, casa mai este vizitată doar de o nepoată care trece din când în când şi controlează ca totul să fie în regulă.

Aici a trăit Lara Şaban în copilărie: într-o cocioabă

Lara Şaban (27 de ani) a fost ucisă la începutul lunii mai de fratele ei Ghiunal Gilberto Şaban şi de prietenul lor din copilărie George Davidescu. Cadavrul ei a fost găsit după aproape o lună, aruncat la liziera Năvodariului, într-un sac negru legat cu bandă adezivă.

Lara fusese omorâtă cu o lovitură puternică în cap, dată cu un corp contondent. Ea venise la Constanţa într-o vizită, cu gând să mai cumpere un apartament. Cearta a pornit de la banii Larei, de care familia ar fi avut nevoie.

Luptă disperată pe fetiţa Larei: „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Istvan Kovacs arbitrează finala Ligii Campionilor!

Ziua Constanta acum 53 minute
Succes important pentru arbitrajul românesc! UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München). Istvan Kovacs se va a

Trump, nou atac virulent la adresa Uniunii Europene: Este „mai rea” decât China

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană este „mai rea decât China”, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Beijingul au convenit să reducă tarifele punitive și să detensioneze războiul comercial, notează Politico.

Nicuşor Dan: Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă / El şi-a prezentat diploma de bacalaureat - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze

AEP, precizări despre dezinformările din mediul online referitoare la operațiunile efectuate în secțiile de votare în ziua alegerilor (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Având în vedere informațiile false lansate în mediul online cu privire la operațiunile efectuate în secțiile de votare organizate în țară și în străinătate la alegerile prezidențiale din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage aten

Cumpărătorii monedei meme $TRUMP plătesc milioane de dolari pentru şansa de a lua cina cu preşedintele Trump / Prezenţa președintelui SUA nu este garantată şi că evenimentul poate fi anulat din orice motiv

G4Media acum o ora
Cumpărătorii criptomonedei $TRUMP, lansată de preşedintele Donald Trump, vor afla luni dacă se numără printre câştigătorii unei cine exclusiviste cu fostul preşedinte, care va avea loc pe 22 mai la clubul său privat din apropierea Washingtonului D.C

Trump ia în calcul să participe în Turcia la negocierile dintre Rusia și Ucraina, de joi: „Trebuie să ducem asta la capăt”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni, 12 mai, că ia în calcul să participe la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, programate joi în Turcia, notează Reuters. Liderul de la Casa Albă a precizat că există șanse să se alăture negocierilor,

O pană masivă de curent paralizează metroul londonez

News.ro acum o ora
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază şi a paralizat o parte a reţelei de transportul subteran din Londra, potrivit Transport for London (TfL), operatorul de transport local. Pana de curent a lovit sud-vestul Londrei în jurul orei loca

Marius Tucă Show începe marți, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 38 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum 4 ore
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 7 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Vremea

București
acum

11°
lun.

8°/16°
mar.

8°/18°
mie.

9°/19°
joi

9°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/17°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/17°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/14°
mar.

2°/16°
mie.

4°/15°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/17°
mar.

2°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/22°