Hidroelectrica ar trebui să iasă din insolvență în toamnă, iar prețul la care va fi vândută energia către operatorii industriali urmează a fi stabilit în funcție de angajați, exporturi și profitabilitate.
Paguba pe care a înregistrat-o Hidroelectrica din contractele cu „băieții deștepți“ se ridică la 4,5 miliarde lei, adică 1,2-1,3 miliarde euro, conform ministrului economiei Daniel Chițoiu, care a declarat că până la începutul lui octombrie speră ca societatea să iasă din procedura de insolvență. Ultimul contract denunțat a fost cel cu Energy Holding, unul dintre cele mai păguboase, care a generat pierderi, din 2006 până în prezent, de 1,4 miliarde lei. Anterior, fuseseră încheiate alte patru contracte, cele cu Euro-P.E.C., EFT, Alpiq RomIndustries și Alpiq RomEnergie.
„Şi înainte de a intra în insolvenţă, dar şi pe perioada insolvenţei, administratorul special şi administratorul judiciar au purtat negocieri cu toţi beneficiarii de contracte bilaterale de energie electrică“, declară Daniel Chițoiu. „În toată această perioadă, cu două excepţii, toţi au avut o poziţie refractară, nu au accesat la noile condiţii de negociere, în sensul ca preţul de vânzare să fie cel de pe bursa OPCOM şi, de asemenea, nu au fost de acord cu reducerea cantităţilor şi a duratei contractelor“, a adăugat acesta într-o conferință de presă. Hidroelectrica ar trebui să înceapă vânzarea de energie electrică pe piața concurențială începând cu luna viitoare.
Conform declarațiilor, administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a încercat să găsească soluții amiabile pentru contractele păguboase în derulare, și valabile până în 2012, 2015 sau 2018, dar în condițiile în care beneficiarii acordurilor nu au acceptat noile condiții, contractele au fost denunțate. Până la sfârșitul lunii iulie ar trebui ca și celelalte contracte să fie stopate sau renegociate, res