Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viceversa

Publicat in Contributors.ro, marți 31 iulie 2012 ·

După toate semnele, semnalele, declarațiile și procentele înregistrate la referendum și după o privire atentă asupra cifrelor în raport cu rezultatele alegerilor locale din iunie, prezența reală la votul de duminică va fi fost mult mai mică față de procentul oficial de 46, 23 la sută.

Să punem cap la cap unele “incidente” :  cetățenii au fost plătiți cu bani, bere, un bilet la ștrand, ori câteva momente de glorie mediatică, alături de nababul PSD din Constanța, filmat de toate televiziunile, s-au organizat “excursii” cu zeci de autocare de la o secție de votare la alta, urnele mobile au fost plimbate pe înserat, din poartă-n poartă, în unele județe salariații au fost amenințați cu concedierea în cazul absenței la vot sau li s-au reținut salariile până după vot, instituții ierarhice și disciplinate, precum Armata și Biserica (ortodoxă și catolică) au îndemnat pe șest sau de la amvon să se meargă la vot,  deținuții de drept comun au cerut să voteze în număr mare, la fel bolnavii psihic din spitale, nenumărați “turiști” au apărut brusc în diferite sate la ceas de noapte, pe liste suplimentare, în contextul prelungirii scrutinului până la ora 23, observatorii neutri au fost agresați, cei ai PDL au fost dați afară din secțiile de votare la finalul scrutinului, camerele de luat vederi au fost închise din start, operațiunea telefoanelor otrăvite brevetată în 1996 de guvernul PDSR a fost reluată prin SMSuri atribuite acum lui Băsescu și care invitau la vot, la București, marea operațiune “vila Dante”, intens mediatizată pe parcursul zilei de duminică, a avut rostul de a stârni mânia populară împotriva “dictatorului “ și de a-i convinge pe vizitatori de legitimitatea unui vot imediat împotriva lui, televiziunile lui Dan Voiculescu și nu numai au explicat încontinuu de ce boicotarea referendumului este un act nedemocratic, ne-cetățenesc, ne-european, iar după ora 17,

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 15 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°