Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Edina Gallovits-Hall s-a calificat în turul doi la Washington

Publicat in Pro Sport, marți 31 iulie 2012 ·

Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, locul 143 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Washington (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează AFP.

Gallovits-Hall a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-5, 4-6, 6-3, după două ore şi 13 minute, pe Barbora Zahlavova Strycova (Cehia), cap de serie numărul 5 şi poziţia 60 în ierarhia mondială.

În turul doi, Edina Gallovits-Hall o va întâlni pe Jana Cepelova (Slovacia), jucătoare venită din calificări şi locul 137 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-3, de Misaki Doi (Japonia), poziţia 129 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în turul doi la Washington, Gallovits-Hall va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 3.100 de dolari.

În proba de dublu de la Washington, perechea Edina Gallovits-Hall/Melanie Oudin (România/SUA) a beneficiat, în runda inaugurală, de neprezentarea cuplului Eleni Daniilidou/Karin Knapp (Grecia/Italia), cap de serie numărul 4. În sferturile de finală, Gallovits-Hall şi Oudin vor întâlni perechea Irina Falconi/Chanelle Scheepers (SUA/Africa de Sud), care a trecut, cu scorul de 7-5, 6-3, de cuplul Stephanie Bengson/Tamaryn Hendler (Australia/Belgia).

Sursa: Mediafax

Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, locul 143 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Washington (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează AFP.

Gallovits-Hall a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-5, 4-6, 6-3, după două ore şi 13 minute, pe Barbora Zahlavova Strycova (Cehia), cap de serie numărul 5 şi poziţia 60 în ierarhia mondială.

În turul doi, Edina Gallovits-Hall o va întâlni pe Jana Cepelova (Slovacia), jucătoare venită din calificări şi locul 137 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-3, de Misaki Doi (Japonia), poziţia 129 în clas

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 17 minute
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 11 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 10 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 10 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum o ora
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°