Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru oameni loviţi de fulger în timpul unei furtuni, în Argeş

Publicat in Jurnalul, marți 31 iulie 2012 ·

Patru localnici din comuna argeşeană Cocu, printre care şi doi copii, au fost loviţi de fulger, marţi seară, în timpul unei furtuni, toţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Incidentul a fost anunţat de un localnic la 112, la faţa locului intervenind trei ambulanţe şi o autospecială SMURD de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, au avut nevoie de îngrijiri medicale o femeie de 56 de ani, unui tânăr de 19 ani, precum şi doi minori, ambii în vârstă de 14 ani. Femeia, a cărei stare era mai gravă, acuza dureri în zona umerilor, ceilalţi pacienţi prezentând arsuri superficiale la nivelul membrelor.

Toţi răniţii au fost stabilizaţi, apoi adulţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, iar cei doi minori la Spitalul de Pediatrie.

Cele patru persoane au declarat că au fost surprinse de o furtună în timp ce se aflau cu vitele pe câmp şi s-au adăpostit sub un arbore, care a fost lovit de fulger. Patru localnici din comuna argeşeană Cocu, printre care şi doi copii, au fost loviţi de fulger, marţi seară, în timpul unei furtuni, toţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Incidentul a fost anunţat de un localnic la 112, la faţa locului intervenind trei ambulanţe şi o autospecială SMURD de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, au avut nevoie de îngrijiri medicale o femeie de 56 de ani, unui tânăr de 19 ani, precum şi doi minori, ambii în vârstă de 14 ani. Femeia, a cărei stare era mai gravă, acuza dureri în zona umerilor, ceilalţi pacienţi prezentând arsuri superficiale la nivelul membrelor.

Toţi răniţii au fost stabilizaţi, apoi adulţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urge

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan acceptă invitația lui George Simion de a participa la dezbateri și confirmă că au fost deja discuții între echipele de campanie. „Dar a lipsit organizatorul”

HotNews acum 36 minute
Candidatul independent Nicușor Dan s-a arătat marți, într-o conferință de presă, dispus să participe la eventuale dezbateri electorale cu contracandidatul său, George Simion, care să fie organizate înainte de turul al doilea al scrutinului prezidenț

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Ilie Bolojan felicită pe Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei și anunță planuri de întărire a relațiilor bilaterale

Ziua Constanta acum 10 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis felicitări noului cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, printr-un mesaj publicat pe platforma X. Bolojan a subliniat importanța parteneriatului strâns dintre cele două țări și și-a exprim

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Un deputat POT demisionează din partid, după mesajul primit de la Anamaria Gavrilă: „Mă ameninţă că o să intru cu capul în gard şi s-ar putea să rămân fără răsuflare”

Adevarul acum o ora
Deputatul Dorin Popa a demisionat din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar, acuzând-o pe lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, că i-a trimis un mesaj de amenințare.

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

Fiica guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a demisionat din Comitetul reprezentanţilor Fondului Proprietatea

Ziua Constanta acum o ora
Ileana-Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a demisionat din Comitetul reprezentanţilor Fondului Proprietatea. Anunțul Bursei de Valori București ”Franklin Templeton International Services S.À

O instanță din Chișinău discută pe 19 mai, la o zi după alegerile din România, INTERDICȚIA pentru George Simion / Deputat PAS: Depinde de probele SIS

Gandul acum 46 minute
O instanţă din Chişinău discută pe 19 mai, la o zi de la desfăşurarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, cererea în care liderul AUR, George Simion, solicită anularea interdicţiei de intrare în Republica Moldova. Președintele

Rareș Bogdan, despre scorul lui Crin Antonescu în Republica Moldova: Maia Sandu nu s-a ținut de cuvânt

Gandul acum o ora
Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a comentat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, rezultatul electoral obținut de Crin Antonescu în Republica Moldova. Maia Sandu nu s-a ținut de cuvânt, a fost concluzia lui Bogdan. În primul tur al alegerilor p

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/19°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

11°/18°
mie.

9°/17°
joi

8°/15°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°